sâmbătă, septembrie 7, 2024
AcasăAdministrație publicăLegea pensiilor a fost adoptată. Se adâncește gaura în buget

Legea pensiilor a fost adoptată. Se adâncește gaura în buget

Legea pensiilor a fost adoptată în Camera Deputaţilor, cu 197 voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” şi 70 abţineri, după ce a fost reexaminată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale. 

Olguţa Vasilescu a spus că au fost foarte puţine modificări de făcut, pentru că legea nu a fost declarată constituţională în ansamblul său, ci Curtea a cerut la trei paragrafe să fie nişte clarificări. 

Astfel, conform celor adoptate, s-a modificat definiţia stagiului minim de cotizare, fiind eliminată referirea la pensia de invaliditate. În acest sens, stagiul minim de cotizare este perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă şi care nu cuprinde perioadele asimilate. 

De asemenea, a fost modificată definiţia pensionarului, în sensul că acesta este persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege, fiind eliminat stagiul minim de 15 ani pentru acordarea pensiei de invaliditate. 

Legea pensiilor a fost adoptată 

Totodată, a fost reformulat articolul referitor la contribuabili sistemului public de pensii. Conform celor adoptate, contribuabilii la sistemul public de pensii sunt:

  • a) persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi din indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, pentru care angajatorii sau entităţile asimilate acestora au obligaţia, potrivit Codului fiscal, de a calcula, de a reţine la sursă şi de a vira contribuţia de asigurări sociale a bugetul asigurărilor sociale de stat;
  • b) persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente sau drepturi de proprietate intelectuală şi care, potrivit Codului fiscal, pe baza declaraţiei individuale de asigurare, datorează şi plătesc contribuţia de asigurări sociale;
  • c) angajatorii sau entităţile asimilate acestora care, potrivit Codului fiscal, au obligaţia de a plăti contribuţia de asigurări sociale datorată pentru condiţii deosebite şi/sau speciale de muncă, precum şi eventuale diferenţe de contribuţii de asigurări sociale pe care legislaţia le pune în seama angajatorului;
  • d) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin structurile teritoriale şi unităţile trimiţătoare, care, potrivit legislaţiei specifice, au obligaţia de a suporta din bugetele proprii contribuţia de asigurări sociale datorată pentru persoanele care beneficiază de drepturi acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, respectiv pentru personalul român trimis în misiune temporară sau permanentă în străinătate. 

De asemenea, s-a mai stabilit că pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care au realizat stagii de cotizare în sistemul public de pensii, care nu îndeplinesc condiţiile de pensie pentru limită de vârstă şi care au capacitatea de muncă diminuată din cauza:

  • a) accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, constatate conform legii;
  • b) altor boli şi accidente care nu au legătură cu munca;
  • c) participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 ori în legătură cu evenimentele revoluţionare din Decembrie 1989, care erau cuprinşi într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii invalidităţii. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate