marți, decembrie 3, 2024
AcasăAgenda ZileiUSR: Legea pensiilor are un pronunțat caracter politic

USR: Legea pensiilor are un pronunțat caracter politic

Legii pensiilor este un proiect care nu reprezintă o reformă, nici de ordin tehnic, nici moral, şi are un pronunţat caracter politic, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.

„Din punctul nostru de vedere, legea pensiilor, în forma actuală, nu ajută foarte mult sistemul de pensii, cel puţin aceasta este percepţia noastră, şi nu este nici pe departe o reformă a sistemului de pensii, aşa cum a fost clamată. Pe de o parte, rămâne de fapt acelaşi sistem ‘pay as you go’ bismarckian, care se va dovedi într-un final falimentar, deoarece asta ne arată datele demografice, pur şi simplu. Pe de altă parte, o reformă a sistemului de pensii ar presupune, dincolo de chestiuni tehnice, şi o reformă morală, ceea ce în termenii USR înseamnă abrogarea pensiilor speciale, sub diversele lor denumiri: pensii de serviciu, indemnizaţii de limită de vârstă. Nu regăsim aşa ceva în această lege”, a afirmat deputatul. 

Potrivit lui Seidler, legea pensiilor are un pronunţat caracter politic, dat fiind că punctul de pensie se preconizează să crească cu 40%, cu trei luni înainte de alegerile parlamentare din 2020. Practic, pe bani publici, coaliţia guvernamentală actuală încearcă să îşi asigure fidelitatea electorală a pensionarilor.

Pe de altă parte, sindicaliștii au atras atenția încă din august că legea inechităţi grave şi discriminări între persoane încadrate în acelaşi grad de handicap. 

„În art. 3, în care sunt menţionate definiţiile, nu se regăseşte pensionarul cu handicap. Nu vorbim de un ajutor din partea statului, nu vorbim de o pomană, ci de oameni care şi-au câştigat acest drept constituţional, muncind în condiţii de handicap. Eu sufăr de distrofie musculară. Este o boală care îmi afectează toţi muşchii corpului. Nu pot să duc un pahar cu apă la gură. (…) Am muncit în condiţiile în care, tot timpul, un membru al familiei sau colegii m-au cărat pe trepte. Acum, stagiul de cotizare considerat complet în legea actuală nu mai este considerat complet în noua lege. Ceea ce înseamnă că s-au schimbat regulile după ce s-a închis jocul”, a precizat Daniela Tonci, reprezentant al Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România.

Chiar și Horaţiu Raicu, secretar general al Blocului Naţional Sindical, a afirmat că legea exclude anumite categorii sociale. Dacă românii care lucrează în statele europene pot să aibă pe contracte de muncă temporare sau contribuie la pensie şi li se calculează un drept de pensie după o anumită perioadă de timp, prin actualul proiect de lege ei sunt excluşi, fiind perioada minimă de contribuţie de 15 ani.

„Totodată, trebuie să avem în vedere şi faptul că parte din categorii socio-profesionale – şi aici m-aş referi chiar şi la cercetare – sunt trecute către zilieri, o lege care este foarte veche şi, în opinia noastră, foarte proastă, zilierii neplătind contribuţii în sistemul public de pensii şi/sau asigurări de sănătate, ei fiind excluşi prin actualul proiect de lege, în ideea că dacă te asiguri în nume propriu, nu poţi decât după acea perioadă de 15 ani”, a declarat el.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate