sâmbătă, mai 17, 2025
AcasăAgenda ZileiLia Olguța Vasilescu preocupată de viața bărbaților și vârsta de pensionare

Lia Olguța Vasilescu preocupată de viața bărbaților și vârsta de pensionare

Lia Olguța Vasilescu preocupată de viața bărbaților și vârsta de pensionare, afirmând că intenţia Guvernului de a majora vârsta de pensionare la 70 de ani, în condiţiile în care, spune ea, speranţa de viaţă a bărbaţilor în România este de 71 de ani.

„Mai grav decât orice mi se pare intenţia de a majora vârsta de pensionare la 70 de ani şi nu este o iniţiativă asumată de vreun parlamentar PNL şi nesusţinută de partid, ci este un anunţ care a fost făcut de la tribuna Guvernului României chiar de viceprim-ministrul Raluca Turcan şi care recunoaşte că modificarea va fi operată în funcţie de reacţia societăţii. Cu alte cuvinte, dacă nimeni nu ia poziţie faţă de creşterea vârstei de pensionare la 70 de ani acest lucru se va întâmpla. Este o înşelătorie, o farsă ceea ce vă vând ei şi este asumat de la cel mai înalt nivel politic, adică de la preşedintele României şi de la prim-ministru. Nu este vorba de o opţiune, ci de o constrângere care îi va forţa, practic, pe români să se pensioneze la vârsta de 70 de ani”, a spus Vasilescu.

Vârsta de pensionare, o preocupare pentru Vasilescu

Potrivit ei, acum cei care vor să muncească peste vârsta de pensionare o pot face, fie rămânând în funcţie cu acordul angajatorului, fie pensionându-se şi apoi reangajându-se.

„Într-o ţară în care speranţa de viaţă a bărbaţilor este de 71 de ani, să vii şi să vorbeşti despre ieşirea la pensie la 70 de ani este ca şi cum ai recunoaşte că, de fapt, nu mai vrei să mai plăteşti nicio pensie în România, e ca şi cum familia pensionarului ar primi la pachet primul talon de pensie cu certificatul de deces. În nicio ţară din Uniunea Europeană vârsta de pensionare nu ajunge la 70 de ani, cea mai mare vârstă de pensionare este în Franţa, 66 de ani şi 9 luni”, a mai spus Lia Olguța Vasilescu.

Deputatul PSD crede că şi creşterea contribuţiei la 6% pentru Pilonul 2 de pensii afectează pensia de stat, deoarece se diminuează procentul cotizat pentru Pilonul 1.

„Nu Pilonul 1 este Caritas, aşa cum ne spunea domnul Cîţu, pentru că statele nu dau niciodată faliment, ci Pilonul 2 poate fi, eventual, Caritas. După 10 ani de contribuţie la Pilonul 2, în contul mediu al unui român s-a strâns suma de 6.671 de lei. Dacă mâine ar ieşi la pensie şi ar trebui să primească timp de 12 ani pensie, durata medie de viaţă luată în calcul după pensionare, adică 144 de luni, rezultă o pensie lunară de 46 de lei, adică 10 euro. Aceasta este pensia medie pe Pilonul 2 de pensii. Presupunem că se dublează contribuţia la Pilonul 2 de pensii, asta înseamnă o pensie de 20 de euro. Cine se aşteaptă că va primi de la Pilonul 2 o pensie decentă, care să o compenseze pe cea de la stat, se înşală amarnic”, a mai spus Vasilescu. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate