Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa azi, joi 21.06.2018, o primă decizie în dosarul DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea este acuzat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, în legătură cu angajarea la DGASPC Teleorman a două persoane care de fapt lucrau pentru organizaţia PSD.
Pronunţarea sentinţei în acest dosar a fost amânată de mai multe ori, ultima amânare fiind pe 8 iunie, când judecătorii au motivat că au nevoie de timp pentru a studia concluzii scrise depuse de o parte dintre inculpaţi.
La ultimul termen al procesului din 15 mai, procurorul de şedinţă a cerut pentru Liviu Dragnea pedepse orientate spre mediul prevăzut de lege, respectiv şapte ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi doi ani şi şase luni pentru instigare la fals intelectual.
Procurorul a susţinut că faţă de Liviu Dragnea se impune constatarea că faptele din acest dosar sunt concurente cu cele din dosarul „Referendumul”, în care preşedintele PSD a fost condamnat la doi ani cu suspendare, astfel impunându-se anularea suspendării şi transformarea într-o pedeapsă cu executare.
Tot pedepse spre mediu au fost solicitate pentru Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman, şi Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman, pentru acuzaţiile care li se aduc.
Sursa foto: wikipedia