Liviu Dragnea rămâne la închisoare după ce Tribunalul București i-a respins cererea de eliberare în care invocase că ar fi fost închis ilegal. Cu toate acestea, decizia nu este definitivă.
Fostul șef al social democraților spune că este deţinut ilegal în penitenciar, deoarece completul de 3 judecători de la Înalta Curte care l-a condamnat nu era specializat să judece fapte de corupţie. Avocaţii invocă astfel o decizie a Curţii Constituţionale din octombrie 2019.
Liviu Dragnea a introdus acţiunea la Tribunalul Bucureşti, instanţă care a trimis dosarul la Înalta Curte, pe motiv că nu are competenţa în acest caz. Ulterior, judecătorii instanţei supreme au retrimis cauza la Tribunal.
Liviu Dragnea rămâne la închisoare
Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Conform rechizitoriului întocmit de DNA, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate – Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.
Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.
“În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susţine DNA.