joi, septembrie 21, 2023
AcasăAgenda ZileiLucian Bode nu vrea ca Poliția Judiciară să treacă la Justiție. Fostul...

Lucian Bode nu vrea ca Poliția Judiciară să treacă la Justiție. Fostul ministru de Justiție Raluca Prună dezvăluie miza, iar Barna anunță consultări

Ministrul de Interne, Lucian Bode (PNL), susține că ar fi imposibil ca Poliția Judiciară să treacă la Ministerul Justiției, deși acest lucru figurează în programul de guvernare. Vicepremierul Dan Barna (USR) anunță consultări în coaliție, iar fostul ministru al Justiției Raluca Prună dezvăluie care e  ”disperarea de la Interne”.

Subiectul a fost deschis marți de ministrul Bode, care a recunoscut într-o conferință de presă că ”în programul de guvernare este prevăzut preluarea Poliţiei Judiciare de la MAI la Ministerul Justiţiei”, dar a spus că ”acest lucru este, practic, imposibil”.

”Vorbim de peste 28.000 de poliţişti de Poliţie Judiciară din cei 48.000 de poliţişti cât are Poliţia Română astăzi, 60% practic din Poliţia Română ar trebui conform acestei reglementări să treacă în subordinea Ministerului Justiţiei, ceea ce ar crea o mare problemă în MAI şi o problemă la fel de mare în Ministerul Justiţiei pentru că nu ar putea să îi gestioneze”, a declarat Lucian Bode într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, relatează News.ro.

Ministrul de Interne liberal a mai afirmat că e nevoie de un ghid al polițistului judiciar, ”astfel încât să ştii dacă din cei 28.000 de poliţişti de poliţie judiciară doresc să ajungă la DNA o mie, din cei o mie pot fi selectaţi cei 50-150 de câţi are nevoie această structură de elită”.

”Nu să-mi vină parchetul să îmi spună ’Popescu, vreau să îl detaşaţi la DNA’ şi din cei o mie care se califică profesional să poată să fie recrutaţi cei mai buni”, a argumentat Lucian Bode.

În schimb, vicepremierul Dan Barna a declarat marți seara că ministrul Justiţiei, Stelian Ion, va avea în zilele următoare consultări pe această temă cu reprezentanţii partidelor din coaliție, PNL, USR PLUS și UDMR, precizând că e nevoie de un acord pentru ca legile Justiției, aflate în dezbatere publică și trimise la CSM pentru avizare, să poată trece de Parlament.

”În momentul de faţă poziţia mea este de a respecta prevederile din programul de guvernare. Evit să detaliez pe conţinut. Nu am spus că mi-am schimbat poziţia reflectată în programul de guvernare”, a declarat vicepremierul într-o emisiune la Digi24.

Mult mai tranșantă a fost Raluca Prună, fost ministru al Justiției în guvernul Cioloș. Într-un comentariu pe Facebook, aceasta a susținut că dacă Lucian Bode nu e de acord cu prevederile programului de guvernare, ”poate pleca din funcție”. Totodată, ea a dezvăluit care ar fi miza acestui scandal politic.

”În programul de guvernare este asumat clar obiectivul ca poliția judiciară să treacă la parchete. De ce? Între altele pentru ca așa prevede legea încă din 2016 când am creat aceasta breșă, într-o ședință de guvern furtunoasă, care sper ca va fi desecretizată cândva, și am reușit ca măcar în litera legii să sparg himera dublei subordonări a polițistului care face cercetare penală, adică a polițistului judiciar. Spre marea disperare a ministrului de interne din acea guvernare tehnocrată (Petre Tobă, n.red).

(…) Astfel pot înțelege ca lumea e disperata la interne. Pierd controlul în dosare prin dubla comandă a polițistului. Pierd controlul în interceptări făcute de DOS. Prietenii știu ce spun”, a scris Raluca Prună pe Facebook.

Modificarea legilor Justiției este cel mai proaspăt ”cartof fierbinte” din mâinile coaliției, conform unor surse citate de mass-media.   Președintele PNL, Ludovic Orban, l-a acuzat pe ministrul Justiției, Stelian Ion, că a trimis pe circuitul de avizare legile Justiției fără o consultare în coaliție și fără o consultare cu președintele Iohannis, relatează Digi24.

În replică, Stelian Ion a declarat că „marea majoritate” a reglementărilor care stau la baza acestor proiecte provin „de la colegii din PNL”, adică din proiectul iniţial pus în discuţie în septembrie 2020, în mandatul lui Cătălin Predoiu, și a negat existența unui conflict între el și Ludovic Orban.

 

Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate