Prima coloană de trailere cu tehnică militară americană venită din Germania va ajunge la Bucureşti în jurul orei 1,00, în noaptea de joi spre vineri, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), potrivit Agerpres.
Guvernul SUA a decis în urmă cu două săptămâni să trimită o mie de soldați americani din Germania în România în contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina. Trupele americane vin cu tehnica militară aferentă.
MApN arată că vor exista două coloane separate cu echipament militar. Prima coloană, de 18 trailere, a plecat din Sibiu în jurul 10.45 spre Râmnicu Vâlcea.
Persoanele care operează aceste vehicule trebuie să se odihnească timp de 9 ore, conform regulilor de transport europene, care prevăd perioade obligatorii de odihnă pentru şoferi. Plecarea din Râmnicu Vâlcea va fi la aproximativ ora 22,00, joi seară.
De asemenea, traseul prin Bucureşti este prevăzut pe A1, Centura Nord, A2, iar ora estimată pentru ajungerea la Bucureşti a primei coloane este 1,00, în dimineaţa zilei de vineri.
MApN transmite că, potrivit estimărilor, prima coloană poate ajunge la Mihail Kogălniceanu vineri, între orele 5 şi 6 dimineaţa.
A doua coloană se va pune în mişcare de la Nădlac vineri, în cursul dimineţii, pe acelaşi traseu. Cel mai probabil, a doua coloană va ajunge la Mihail Kogălniceanu vineri seară.
Primele elemente de tehnică militară ale detaşamentului SUA care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar au intrat în România miercuri seară, pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad.
Autovehiculele din compunerea coloanei, însoţite de autospeciale ale Poliţiei Militare se deplasează pe ruta Arad – Deva – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – Bucureşti – Mihail Kogălniceanu, potrivit MApN.
Reprezentanţii ministerului precizează că, pentru o bună desfăşurare a traficului, Poliţia Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricţii rutiere.
TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acţiona cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialităţi din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc).