Preşedintele USR, Dacian Cioloş, îi solicită premierului Nicolae Ciucă demiterea „de urgenţă” a ministrului Cercetării, Florin Roman, pentru a arăta, prin acest gest, că nu îşi „bate joc de comunitatea cercetătorilor români”.
Reacția lui Dacian Cioloș vine după ce cotidianul Liberatatea a dezvăluit că ministrul digitalizării, liberalul Florin Roman, a făcut copy-paste în lucrarea sa de disertație de la masterat după cursul unui profesor timișorean.
Într-un comunicat de presă transmis, joi, Agerpres, reprezentanţii USR susţin că Florin Roman „şi-a plagiat lucrarea de masterat şi a minţit că a scris o carte”.
„Florin Roman confirmă că o comparaţie între PNL şi PSD e cât se poate de reală, cu deosebirea că el e doar plagiator, nepotrivit ca ministru al Cercetării şi agresiv atunci când n-are dreptate. Domnule prim-ministru Ciucă, vă cer să faceţi curăţenie în cabinetul dumneavoastră şi să ne arătaţi că nu susţineţi furtul şi nu vă bateţi joc de comunitatea cercetătorilor români lăsând să-i conducă un plagiator dovedit. Florin Roman nu are ce să caute în Guvernul României”, a declarat Cioloş, citat în comunicat.
Liderul USR afirmă că Florin Roman afectează credibilitatea ministerului pe care îl conduce şi pune sub semnul întrebării capacitatea statului de a face reformele la care s-a angajat în faţa Comisiei Europene.
„După ce a minţit în CV că a scris o carte, Florin Roman, actual ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, demonstrează, prin plagiatul descoperit de jurnaliştii de la „Libertatea”, că minciuna este patologică la PNL. Prin plagiatul său, pe care actualul ministru al Cercetării îl califică ironic drept ”iar o altă mare problemă”, afectează nu doar credibilitatea acestui minister, care va avea de gestionat nu mai puţin de 1,8 miliarde de euro în PNRR pentru digitalizarea României, ci pune sub semnul întrebării integritatea şi capacitatea statului de a duce la îndeplinire reformele la care s-a angajat în faţa Comisiei Europene şi de a folosi corect şi onest banii europeni puşi la dispoziţie”, se arată în comunicatul amintit.
Potrivit sursei citate, rămânerea lui Florin Roman în funcţia de ministru este „de neacceptat”.
„Ce încredere ar mai putea avea cetăţenii acestei ţări în acest minister şi, de fapt, în întregul guvern, ştiind că un ministru care a plagiat are de coordonat 1,8 miliarde de euro din bani publici? Furtul intelectual rămâne un furt oricât ar încerca Florin Roman şi alţi foşti prim-miniştri sau miniştri să diminueze gravitatea faptei şi el trebuie sancţionat. În aceste condiţii, este de neacceptat rămânerea lui Florin Roman în funcţia de ministru şi cerem premierului Nicolae Ciucă demiterea sa”, adaugă sursa menţionată.
USR subliniază că nu va tolera niciodată furtul şi va sancţiona întotdeauna orice formă de derapaj.
„Dacă PNL şi PSD mai au un minim respect faţă de cetăţenii acestei ţări, ar trebui să îl remanieze cât mai repede pe Florin Roman din funcţia de ministru. În caz contrar, prin tolerarea acestui furt, nu vor face decât să arate, o dată în plus, că pentru ei hoţia nu contează, ba chiar te face ministru”, precizează reprezentanţii USR.
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Florin Roman a răspuns, joi, într-o postare pe Facebook, la acuzaţiile care i se aduc privind plagierea lucrării de masterat.
El afirmă că ”plagiat înseamnă să îţi asumi parţial sau integral o lucrare ştiinţifică, ceea ce nu a făcut niciodată, drept urmare, acuzaţia de plagiat la adresa sa este nefondată”.
”Plagiat înseamnă să îţi asumi parţial sau integral o lucrare ştiinţifică, ceea ce nu am făcut niciodată. Drept urmare, acuzaţia de plagiat la adresa mea e nefondată”, a scris Roman.
Ministrul precizează că, într-o lucrare de disertaţie de acum 10 ani, a inclus o parte din suportul de curs, pus la dispoziţia studenţilor.
”La finalul dizertaţiei, am inclus bibliografia folosită. Consider însă că orice aş spune pe acest subiect, inclusiv faptul ca profesorul Paraschiv confirmă că fost o lucrare bună, nu are nicio relevanţă pentru cei care şi-au propus să îmi găsească nod în papură/ să susţină o campanie de denigrare a mea/ sa dovedească fapte de care nu mă fac vinovat. Aceasta e ultima mea intervenţie pe acest subiect. Am lucruri mult mai importante de făcut decât sa răspuns la acuzaţii nefondate”, mai afirmă Florin Roman.