O nouă crimă a fost comisă de agenții federali americani sâmbătă dimineață, în Minneapolis, statul Minnesota: Alex Jeffrey Pretti, 37 de ani, cetățean american, a fost executat în plină stradă de federali aflați pe teren la vânătoare de imigranți clandestini. Pentru autoritățile statului Minnesota, cazul are două mize imediate: faptul că un american fără legătură cu imigrația clandestină a murit sub gloanțele forțelor federale și faptul că, din nou, statului i s-a blocat de către aceiași federali accesul la locul faptei, inclusiv după obținerea unui mandat judecătoresc, ceea ce pune sub semnul întrebării controlul probelor chiar din primele ore. Motivul pentru care federalii preiau de fiecare data controlul probelor este mușamalizarea crimelor flagrante comise de agenții săi. Nu mai contează realitatea pe care o văd americanii, contează realitatea pe care o descriu ulterior, în dosarele măsluite, organele federale ale administrației Trump.
Crima de sâmbătă vine după execuția lui Renée Good, o cetățeancă americană de 37 de ani, împușcată în Minneapolis pe 7 ianuarie de un alt agent federal din structurile de imigrație; raportul medico-legal a încadrat deja decesul ei drept omucidere.
Așadar, două victime americane, aceeași vârstă, același oraș, aceeași stare de „operațiune” permanentă, aceeași întrebare: cine răspunde când forțele federale ajung să execute pe stradă oameni care nu au legătură cu țintele declarate ale acțiunilor de imigrație?
În Minneapolis, disputa a început cu imaginile asasinatului și cu reacția autorităților locale venită pe fondul presiunii publice: guvernatorul Tim Walz a spus că forțele federale „nu pot fi de încredere” să ancheteze propria crimă și a cerut retragerea lor; primarul Jacob Frey a denunțat public violența și a întrebat retoric câți americani mai trebuie să moară; iar biroul de investigații penale al statului (structura care investighează, de regulă, astfel de cazuri) a descris refuzul de acces la scena crimei ca pe un fapt fără precedent în această criză. ”Fărăr precedent” e un fel de-a spune, pentru că. În realitate, există precedentul în cazul Renée Good, preluat din start, abuziv, tot de federali.
Cum a fost comisă crima, în succesiunea relatată de martori și de presă
Sâmbătă dimineață, într-o zonă din sudul orașului Minneapolis, agenți federali desfășurau o acțiune asociată operațiunii de imigrație. În acest context, Alex Pretti a ajuns în apropierea intervenției cu un telefon ridicat, filmând scena. Din acest punct, filmările apărute public și afirmațiile oficiale conduc către două versiuni incompatibile. Toți vedem clar o execuție comisă de niște huligani cu uniformă în plină stradă, dar autoritățile federale văd o reacție defensivă, de autoaparare, după o amenințare inventată cu armă.
Din imaginile apărute în spațiul pubic, execuția seamănă cu asasinatele comise de naziști în anii 30-40.
Astfel, în presă au apărut înregistrări filmate de martori în care Pretti apare cu telefonul în mână filmând grupul de asasini în uniformă, este atacat de câțiva dintre agenți, i se pulverizează spray iritant în față, este doborât și imobilizat de 4-5 agenți, iar apoi, în mod inexplicabil, unul dintre agresori scoate un pistol si trage mai multe focuri de armă în cel aflat la pământ. S-au auzit aproximativ 10 focuri de armă în câteva secunde.
În versiunea autorităților federale, care au comis asasinatul, Pretti ar fi fost înarmat cu un pistol de 9 milimetri și ar fi opus rezistență în timpul unei încercări de dezarmare, iar focurile trase de agentul federal sunt prezentate drept reacție defensivă. Numai că, așa cum am arătat deja, în secvențele apărute rapid în spațiul public, Pretti nu apare ținând vreo armă în mână înainte de imobilizare. Într-o înregistrare descrisă de presă, se vede inclusiv momentul în care un agent pare să îi ia o armă din zona corpului chiar înainte ca alt agent să tragă mai multe focuri de la mică distanță.
După execuție, zeci, apoi sute de oameni au ajuns la locul faptei. Au urmat confruntări între protestatari și agenți, iar relatările vorbesc despre folosirea bastoanelor, a substanțelor iritante și a dispozitivelor asurzitoare pentru dispersare.
Ce spun autoritățile din Minnesota și din Minneapolis
Cum am arătat deja, autoritățile locale au pus accentul pe două lucruri: că un cetățean american, fără legătură cu imigrația clandestină vizată de aceste operațiuni, a fost împușcat mortal pe stradă de agenți federali și că autorităților statului Minnesota li s-a blocat accesul la locul faptei, inclusiv după obținerea unui mandat judecătoresc, ceea ce pune sub semnul întrebării controlul probelor chiar din primele ore.
Poliția din Minneapolis a declarat că Pretti era cetățean american, rezident al orașului, fără istoric infracțional semnificativ, în afara unor amenzi rutiere. Șeful poliției a recunoscut că Pretti era proprietar legal de armă, cu permis, dar a indicat și că imaginile vorbesc de la sine despre violența de la fața locului.
Cea mai gravă acuzație a venit de la structura de investigații a statului: anchetatorii din Minnesota susțin că reprezentanți ai Departamentului pentru Securitate Internă au împiedicat accesul la scena crimei chiar și după ce statul a obținut un mandat semnat de judecător. Dacă această acuzație se confirmă, ancheta devine vulnerabilă din start: cine a strâns probele, cine le-a păstrat, cine a controlat înregistrările și ce s-a întâmplat cu ele în primele ore.
În paralel, guvernatorul Tim Walz a cerut retragerea forțelor federale și a anunțat mobilizarea Gărzii Naționale pentru sprijin în menținerea ordinii publice, pe fondul escaladării protestelor.
Ce spun asasinii „federali”: legitimă apărare și un pistol de 9 milimetri
Versiunea halucinantă a Departamentului pentru Securitate Internă susține că agenții desfășurau o acțiune „țintită”, iar Pretti s-ar fi apropiat având un pistol de 9 milimetri și ar fi opus rezistență la încercarea de dezarmare; un agent ar fi tras focuri „defensive”. Autoritățile federale au mai afirmat că ar fi fost găsite încărcătoare suplimentare și că Pretti nu ar fi avut documente de identitate asupra lui în acel moment.
Aici apare și confuzia care a explodat în spațiul public: operațiunea este asociată cu ICE, iar protestele vizează ICE, însă agenția americană de presă a relatat că trăgătorul ar fi fost un ofițer al poliției de frontieră (Border Patrol), structură federală din același departament care lucrează pe teren împreună cu poliția imigrației. Pentru oamenii din Minneapolis, diferența birocratică contează prea puțin în stradă: ei văd același tip de echipament tactic, aceeași lipsă de transparență și aceeași forță letală. Aceiași criminali, adică.
Cine era Alex Pretti
Familia și colegii l-au identificat pe Pretti drept asistent medical la terapie intensivă în sistemul de sănătate pentru veterani din Minneapolis. Presa britanică și americană îl descriu ca pe un profesionist respectat, implicat civic, prezent în ultimele săptămâni la protestele legate de operațiunile federale din oraș. Asta explică, parțial, de ce împușcarea lui a fost citită instantaneu ca episod dintr-o serie, nu ca incident izolat: în Minneapolis exista deja o stare de tensiune și o memorie proaspătă a unui alt cetățean american ucis de agenți federali în cadrul aceleiași crize.
Un alt detaliu relevant este că Pretti deținea o armă și avea permis de port-armă în Minnesota, dar familia spune că nu îl știa să o poarte asupra lui. Pentru poliția locală, acest element schimbă grila publică a cazului, fără să rezolve întrebarea centrală: dacă arma a fost securizată în timpul imobilizării, de ce s-a ajuns, imediat după aceea, la foc letal. Șeful poliției din Minneapolis, Brian O’Hara, a declarat că Pretti era un cetățean american, fără probleme cu legea și, potrivit informațiilor avute atunci, un proprietar legal de armă cu permis de port-armă.
Două execuții în stradă și un conflict de jurisdicție: Minnesota acuză o „invazie federală” după moartea lui Alex Pretti
Statul Minnesota, împreună cu orașele Minneapolis și Saint Paul, a deschis un proces împotriva Departamentului pentru Securitate Internă, susținând că desfășurarea masivă a agenților federali a depășit aplicarea legii în materie de imigrație și a ajuns să funcționeze ca o prezență de tip ocupație: raiduri, opriri agresive, intimidarea populației. În documentele și declarațiile publice citate de presa americană, procurorul general al statului a folosit formula „invazie federală”, iar conflictul s-a fixat pe o temă precisă: după două execuții la distanță de 17 zile, statul spune că nu poate exista o anchetă credibilă atunci când structura federală care a tras securizează perimetrul, gestionează probele și blochează accesul, inclusiv în baza unui mandat.
De aici înainte, totul se decide în probele tehnice și în accesul la ele: înregistrările bodycam, imaginile integrale din camerele de supraveghere, secvența focurilor, distanțele, numărul de trăgători, momentul în care apare arma invocată de DHS, rapoartele medicale și declarațiile martorilor direcți.
Așa au început și teroarea nazistă, și teroarea roșie. Cu execuții arbitrare în plină stradă, fără perdea și fără judecată, în văzul lumii. La început, e „un caz”. Apoi două. Apoi devine rutină. Frica se instalează tocmai pentru că nimeni nu mai știe ce îl poate transforma, într-o secundă, din martor în țintă. Violența nu mai are nevoie de tribunal, pentru că își face singură dreptate, cu armă, uniformă și cagulă. Iar după focuri vine etapa care fixează teroarea: controlul scenei, blocarea accesului, povestea oficială scrisă de aceiași oameni care au tras. Dacă ucigașul păzește probele, iar instituția își investighează propria crimă, atunci statul se rupe în două: o parte cere adevărul, cealaltă îl îngroapă. În momentul acela, nu mai e vorba despre ordine publică. Este mesajul gol și violent al impunității: „putem să ucidem și să spunem ce vrem despre asta”.
Americanii trăiesc și ei, din plin, acum, „visul” european din anii instalării nazismului și stalinismului, cu o diferență care ar trebui să sperie mai tare decât toate analogiile: aici nu a venit peste ei cu tancul, a fost chemat la putere prin vot și împachetat în sloganuri despre „ordine” și „măreție”. Regimul Trump a reabilitat ideea că uniforma poate ucide în stradă și apoi își poate scrie singură justificarea, iar o parte din electorat a aplaudat tocmai această cruzime, confundând teroarea cu „siguranța” și impunitatea cu „forța statului”. Când îți pui ștampila pe un lider care promite putere fără limite și dispreț pentru reguli, primești inevitabil un aparat care se crede deasupra legii, iar oamenii obișnuiți ajung doar decor: martori azi, ținte mâine.
About The Author
