Mircea Diaconu habar nu are ce șanse are la șefia statului și nici nu se gândește la asta dând astfel impresia că, de fapt, că nu prea-l interesează câte voturi atrage.
„Nu mi-am propus să câştig alegerile şi să ajung preşedinte, încerc să explic şi aici. Eu mi-am propus să ies şi să spun nişte lucruri care nu se spun deloc. Nu spune nimeni că de 30 de ani cărarea prezidenţială e absolut greşită şi neconstituţională. Ba chiar din când în când, unul dintre preşedinţi se mai opreşte puţin şi spune „e proastă Constituţia”, el fiind garantul Constituţiei şi a respectării Constituţiei”, a declarat Mircea Diaconu, candidatul independent susținut de ALDE și Pro România.
Potrivit acestuia, nu e visul vieţii lui să ajungă preşedinte.
„Am mai văzut un preşedinte care se ducea oriunde mai găsea un vot, pe la unii cu săbiile, cu nevasta, cu ăia cu ghiuluri doar să mai ia un vot. Încerc şi eu să spun că alta e poteca, e poteca liniştii, a echilibrului, a consultării între noi, a colaborării, a păcii, a medierii, între oameni, între cetăţean şi stat. Asta e poteca preşedintelui, el nu se duce niciodată de 30 de ani pe poteca asta, se duce mereu pe poteca cealaltă, a ‘tu nu eşti bun de ministru, tu dă-ţi demisia, Jos Guvernul, ăla nu e bun’ şi aşa mai departe”, a declarat Diaconu.
Independentul afirmă că încearcă să explice oamenilor că alta este cărarea şi că alta ne trebuie şi dacă vrem o schimbare faţă de ultimii 15 ani.
„Această alianţă s-a constituit pentru susţinerea candidaturii mele şi stop. În momentul în care pe 25 sau pe 10, nu ştie nimeni în clipa asta, se va opri sau termina cursa asta pentru mine această alianţă dispare, ea nu merge mai departe. În Parlament acele două partide au păreri şi ţinte diferite. Deci candidatura mea e susţinută de ele logistic, eu nu sunt membrul lor, nu fac politica lor, preşedintele nu trebuie să aibă nicio politică, nicio doctrină, stânga, dreapta, niciuna, ca să poată fi a tuturor cetăţenilor care trebuie şi au dreptul să aibă toate doctrinele şi părerile posibile”, a mai spus Mircea Diaconu.