Modificările codurilor penale au fost adoptate printr-un proces legislativ rapid şi netransparent, în pofida faptului că au fost peste 300 de amendamente, spun reprezentanții din Comisia de la Veneţia.
Aceștia mai atrag atenția că noile modificări din Codul penal dezincriminează fapte având legătură cu abuzul în serviciu, ceea ce face aproape imposibilă condamnarea celor vinovaţi.
Oficialii din Comisia de la Veneția nu au trecut cu vederea nici schimbările din Codului de procedură penală despre care consideră că trebuiesc revizuite în ansamblu, cu accent pe anumite prevederi.
„Modificările propuse la articolul 297 par într-adevăr să creeze, fără o argumentaţie convingătoare, premisele unei dezincriminări de facto a multor fapte având legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu. Aşa cum au subliniat mai mulţi interlocutori din România ai Comisiei de la Veneţia, acestea vor face mult mai dificil, dacă nu imposibil de investigat şi de condamnat persoane pentru această infracţiune”, potrivit raportului Comisiei de la Veneţia referitor la Codul Penal şi la Codul de procedură penală.
Modificările codurilor penale, în viziunea Comisiei de la Veneția
Oficialii mai spun că el contravine atât obligaţiilor internaţionale asumate de România în legătură cu lupta anticorupţie, cât şi propriilor eforturi ale ţării în acest sens, precum şi standardelor în ceea ce priveşte statul de drept.
În acest sens, Comisia de la Veneţia cere României ca modificările propuse la articolul 297 paragraful 1 să fie revăzute inclusiv din perespectiva obligaţiilor României în ceea ce priveşte instrumentele internaţionale anticorupţie.
Comisia de la Veneția mai cere României să se reconsidere şi să se modifice articolele 291 și 292 care reglementează corupţia, dar și articolul 295 despre delapidare. Specialiștii străini mai doresc să se reexamineze şi modifice articolele 154 și 155, despre termenele de prescipţie, articolul 273 despre mărturia mincinoasă şi 277 despre compromiterea intereselor justiţiei.
Tot ei cer să se reconsidere şi să se modifice dispoziţiile privind măsurile de confiscare extinsă, respectiv articolul 1121 şi art. 175. despre definiţia funcţionarului public, plus 65, articolul care vorbește despre pedeapsa accesorie.
Comisia de la Veneţia face recomandări și legate de modificările din Condul de Procedură Penală. Reprezentanții comisiei cer să se revizuiască complet legea de modificare în ansamblul său, ţinând cont de observaţiile specifice prezentate în prezentul aviz, pentru a se asigura că reforma nu va avea un impact negativ asupra funcţionării sistemului de justiţie penală.
Comisia atrage atenţia României indicând normele cu privire la:
art. 4 – comunicarea privind investigaţiile penale în curs,
art. 305 – începerea urmăririi penale,
art. 139 (alin. 143, 153, 168) – mijloacele de probă şi incapacitatea de a utiliza anumite forme de probă,
art. 83 și 92 – dreptul de a fi informaţi şi de a participa la toate actele de urmărire penală.