Serviciile penitenciare ruse au decis să-l transfere pe opozantul rus Aleksei Navalnîi, aflat de 20 de zile în greva foamei, la un spital pentru deţinuţi, apreciind că starea sa de sănătate este „satisfăcătoare”.
„O comisie a medicilor a decis transferarea lui Navalnîi la o unitate spitalicească pentru condamnaţi care se află pe teritoriul coloniei penitenciare nr.3 din regiunea Vladimir” (aproximativ 100 km est de Moscova), a indicat Serviciul penitenciar din această regiune într-un comunicat – informează Agerpres.
Administraţia închisorii din Pokrov, unde se află Navalnîi, a declarat că opozantul (44 de ani) este examinat zilnic de un medic terapeut.
Cu acordul pacientului, susține administrația închisorii (FSIN), i s-ar fi prescris un curs de terapie pe bază de vitamine.
Medicii lui Navalny au avertizat că va „muri în următoarele zile” dacă nu i se va acorda asistență medicală urgentă pentru dureri acute de spate și amorțeală la picioare.
Potrivit medicilor săi, Navalnîi riscă grave probleme cardiace şi renale ce ar putea duce la decesul său, iar starea sa de sănătate este cu atât mai îngrijorătoare cu cât el a supravieţuit unei otrăviri cu o substanţă neurotoxică din familia Noviciok, considerată armă chimică.
Înainte ca Navalnîi să intre în greva foamei, SUA au avertizat Rusia că vor exista „consecințe” dacă Navalnîi, în vârstă de 44 de ani – cel mai important critic al președintelui Vladimir Putin – va muri în închisoare.
Marea Britanie, Franța, Germania și Uniunea Europeană și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la tratamentul său și au cerut eliberarea acestuia.
Navalnîi a fost închis în februarie pentru acuzații mai vechi de delapidare, despre care susține că sunt motivate politic.