Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului ar putea fi depusă mâine la Parlament, a declarat Liderul liberalilor, Ludovic Orban.
„PNL este consecvent în demersul constituţional pe care l-a demarat de a iniţia moţiunea de cenzură cu obiectivul de a pune punct acestei guvernări nocive pentru România. Am evaluat astăzi, în cadrul Biroului Executiv, stadiul negocierilor purtate şi, de asemenea, am decis paşii următori. Textul moţiunii de cenzură este aproape finalizat, urmează să-l aducem la forma finală în cursul acestei zile. Obiectivul nostru este să depunem moţiunea de cenzură într-un termen cât mai scurt, dacă este posibil în cursul zilei de mâine, astfel încât să se intre cât mai rapid în procedura de prezentare a moţiunii, de dezbatere şi de votare a ei”, afirmat Orban.
Potrivit lui, s-au purtat negocieri cu toate formaţiunile politice care se declară împotriva actualului Guvern, de la care PNL are semnale pozitive de susţinere sau de votare a moţiunii de cenzură.
„Vom continua discuţiile cu celelalte grupuri parlamentare şi cu fiecare parlamentar individual din cadrul celor două formaţiuni politice care susţin Guvernul. Am purtat negocieri cu USR, PMP, UDMR. Discuţiile continuă până la depunerea moţiunii de cenzură. Eu cred că în momentul de faţă cel mai important este să convingem un număr de 233 de parlamentari că românii au decis clar prin votul din 26 mai că nu mai vor să fie conduşi de actuala coaliţie PSD-ALDE. Orice discuţie ulterioară va depinde de reuşita acestei moţiuni de cenzură, iar pentru PNL mesajul cel mai puternic pe care l-am primit din partea cetăţenilor români şi pe care vrem să-l transpunem în fapt este să încheiem această guvernare care face rău românilor. (…) Negocierile continuă şi nu pot să vă fac previziuni decât că până în momentul de faţă avem un număr semnificativ de posibili votanţi ai moţiunii de cenzură mai mare decât la celelalte moţiuni de cenzură şi că negocierile continuă”, a mai spus Orban.
Liberalii încă mai discută pe tema moțiunii cu UDMR. „Ceea ce le-am cerut colegilor mei este să se implice, cu toată puterea de negociere de care dispun, fiecare individual, în acest efort de convingere a cât mai multor parlamentari să susţină moţiunea de cenzură şi să treacă peste orice poziţii critice sau diferite piruete care sunt făcute de unii şi de alţii, pentru că obiectivul nostru este să determinăm pe toţi aceia care sunt cu adevărat responsabili, cărora le pasă de România şi care vor să ţină cont de voinţa cetăţenilor să voteze această moţiune de cenzură”, a mai spus Orban.
Liderul liberalilor este convins că reprezentanţii USR, PMP, PRO România şi UDMR pot fi convinşi să susţină moţiunea de cenzură.