Presupusul ROEXIT nu există şi nu este luat în discuţie nicăieri la nivelul decidenţilor din România, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu. Potrivit lui este doar o idee lansată tocmai pentru a stârni controverse.
„Este important să identificăm acele soluţii de viitor care ne pot permite să trecem peste temele false uneori lansate în dezbaterea publică. Şi în acest sens nu pot să nu fac referire inclusiv la aceste teme false şi mă refer la un presupus ROEXIT, care, de fapt, nu este luat în discuţie nicăieri la nivel politic sau la nivelul decidenţilor din România”, a spus Negrescu, la evenimentul prin care Ministerul Afacerilor Externe a marcat încheierea seriei „Consultări cetăţeneşti pentru viitorul Uniunii Europene”.
Ideea aceasta, care a lansată tocmai pentru a stârni controverse, trebuie să primească un răspuns ferm, un răspuns clar, un răspuns constructiv, soluţii reale şi mai ales soluţii reale care pornesc de la ceea ce-şi doreşte România şi ce-şi doresc românii de la acest proiect comun.
ROIN, nu ROEXIT
Pe timpul desfăşurării consultărilor cetăţeneşti pentru viitorul UE, MAE a încercat să implice cetăţenii în creionarea unui proiect constructiv pentru viitorul Uniunii, a mai spus ministrul delegat pentru Afaceri Europene.
„Azi, mai mult ca oricând, avem nevoie să venim cu un proiect constructiv, un proiect de viitor, un proiect care subliniază că ţara noastră este un stat cu drepturi depline, care are un mesaj pentru tot ceea ce înseamnă această construcţie comună. Eu l-am denumit generic ca fiind RO-IN, practic acele demersuri care şi astăzi le facem cu ocazia acestor consultări pentru a creşte profilul european al României. Pentru că astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie să ieşim din zona unei elite familiare cu temele europene pentru a implica cetăţenii, oriunde se află ei în ţară. Şi asta am încercat să facem cu ocazia acestor consultări punând în prim plan poziţia fiecăruia, opiniile fiecăruia, indiferent de locul unde trăieşte, indiferent de condiţia socială, tocmai pentru a sublinia încă o dată că România întreagă este o ţară europeană şi are şi poate avea o contribuţie substanţială la acest viitor comun”, a mai afirmat Victor Negrescu.