sâmbătă, septembrie 23, 2023
AcasăAgenda ZileiEconomieONRC: Peste 3500 de firme și PFA au intrat în insolvență de...

ONRC: Peste 3500 de firme și PFA au intrat în insolvență de la începutul anului

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu peste 11% în primele şapte luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, fiind înregistrate 3.538 de insolvenţe, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), potrivit Agerpres.

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 669, în creştere uşoară – 0,90% – faţă de intervalul ianuarie – iulie 2020, când au fost consemnate 663 de firme.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Cluj – cu 305 insolvenţe (plus 61,38%) şi Bihor – 249 (plus 3,32%) şi Timiş – 174 (plus 3,57%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Harghita (10), Covasna şi Tulcea, câte 14 şi Vaslui (17).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.045 (plus 15,47%), în construcţii – 590 (plus 15,69%) şi în industria prelucrătoare – 448 (14,58%).

Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate