Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) va radia din registrul său, din oficiu, de la data 18 martie 2019, persoanele fizice autorizate (PFA) şi a întreprinderile individuale (ÎI) care nu şi-au actualizat obiectul de activitate conform legislaţiei în vigoare.
„Vă reamintim faptul că, potrivit prevederilor art. II alin. (6) din Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, oficiul registrului comerțului radiază din oficiu, în termen de 60 de zile de la împlinirea celor 2 ani de la data intrării în vigoare a legii, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de actul normativ menționat. Termenul de 60 de zile, indicat mai sus, se împlinește la data de 18 MARTIE 2019”, au anunțat oficialii ONRC pe propriul site.
Potrivit lor, cererile (formulare-tip) având ca obiect înregistrări în registrul comerțului, inclusiv cele privind modificarea obiectului de activitate al PFA/II și, după caz, înscrisurile doveditoare pot fi transmise/depuse de solicitanți prin: poștă, mijloace electronice, utilizând portalul de servicii online al Oficiului Național al Registrului Comerțului, https://portal.onrc.ro (cu semnătură electronică extinsă), respectiv direct la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunalul în raza căruia PFA/II și-a stabilit sediul profesional.
Lista persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate la data de 23.01.2019 este publicată pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, www.onrc.ro.