Doi procurori ai Inspecţiei Judiciare, care a efectuat în septembrie 2017 un control la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi-au continuat ulterior activitatea în cadrul PÎCCJ, susține Parchetul General.
Parchetul General face precizări cu privire la o afirmaţie a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.
„La un moment dat, a făcut Inspecţia Judiciară verificări la Parchetul General – trei doamne procuror. S-a terminat inspecţia, mă rog, raportul a fost majoritar favorabil, s-a terminat. Pe cine a luat Lazăr la Parchetul General? Exact pe acele doamne care au fost în control”, a declarat Tudorel Toader, la Antena 3.
Parchetul General susţine, în replică, în perioada 4 – 29 septembrie 2017, Inspecţia Judiciară a efectuat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un control privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentare de către procurorii şi personalul auxiliar de specialitate. Echipa de control a fost formată din 7 inspectori.
„Prin Hotărârea nr. 716 din 21 noiembrie 2017, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, la lucrările căreia participă cu drept de vot şi ministrul Justiţiei, cu unanimitate, a aprobat raportul Inspecţiei Judiciare care a concluzionat că ‘activitatea managerială a conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost una eficientă’. Din echipa de inspectori, ulterior încetării calităţii de inspector judiciar prin ajungerea la termen a mandatelor de numire, două doamne procuror şi-au continuat activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Una dintre acestea a fost numită, printr-o hotărâre a Secţiei pentru procurori, într-o funcţie de conducere, iar cea de a doua, la data afirmaţiilor ministrului Justiţiei, nu mai activa în cadrul PÎCCJ”, precizează Parchetul General.