miercuri, noiembrie 13, 2024
AcasăAgenda ZileiPersonalul sanitar poate solicita locuințe temporare gratuite în șase mari orașe

Personalul sanitar poate solicita locuințe temporare gratuite în șase mari orașe

Personalul sanitar poate solicita locuințe temporare gratuite în șase mari orașe, prin intermediul aplicației de închiriere de apartamente – Milluu.

Aceasta extinde iniţiativa #LocuintePentruMedici în Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov şi Constanţa, prin care pune gratuit la dispoziţia medicilor şi personalului sanitar aflat în linia întâi în lupta cu COVID-19, apartamente şi garsoniere în care aceştia să poată locui temporar, pe perioada stării de urgenţă.

Iniţiativa Milluu #LocuintePentruMedici a fost lansată în urmă cu două săptămâni, iar în prezent are la dispoziţie, gratuit, pentru medici şi personalul din spitale peste 30 de spaţii de locuit, cu o capacitate totală de cazare de peste 50 de persoane.

„Am primit în cadrul iniţiativei #LocuintePentruMedici, în doar o săptămână, zeci de cereri din partea cadrelor medicale, atât din Bucureşti, cât şi din alte oraşe. Mulţi dintre solicitanţi fac naveta, unii au acasă copii mici sau părinţi ori bunici pe care vor să îi protejeze. Pentru a le oferi un loc decent unde să îşi reîncarce energia şi să revină la spital cu forţe proaspete, am decis să extindem programul”, explică Florin Stoian, CEO la Milluu.

Locuințe temporare gratuite în șase mari orașe

Aplicaţia Milluu devine disponibilă şi în Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov şi Constanţa şi proprietarii din aceste oraşe pot încărca oricând apartamentele sau garsonierele disponibile.

„Deşi aveam în plan să intrăm în alte oraşe cu Milluu abia în a doua parte a anului, am simţit că este important să fim prezenţi acolo acum. Mă bucur că echipa de dezvoltare a reuşit într-un timp atât de scurt, cu eforturi deosebite, să facă posibilă extinderea. Cererea pentru locuinţe ne aşteptăm să crească puternic în perioada următoare şi de aceea este esenţial să avem suficiente spaţii disponibile”, explică Florin Stoian, CEO la Milluu.

Totodată, reprezentanţii Milluu încurajează proprietarii de apartamente şi garsoniere disponibile să le ofere drept locuinţe temporare medicilor şi personalului sanitar aflat în linia întâi în lupta cu COVID-19, gratuit sau pentru o sumă modică.

Milluu este singura aplicaţie de închiriere de apartamente din România dedicată exclusiv proprietarilor şi chiriaşilor. Aplicaţia este construită să ofere o experienţă 100% digitală, de la găsirea unei noi locuinţe, închirierea acesteia cât şi managementul chiriei în aplicaţie pe perioada contractuală.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate