Perspectiva României a trecut de la stabilă la negativă după ce Standard & Poor’s (S&P) a înrăutăţit perspectiva ratingului de țară din cauza creşterii deficitului, potrivit agenției de evaluare financiară. Astfel că, agenția a confirmat calificativul BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală.
„Abaterile cauzate de cheltuielile masive ale fostului guvern au forţat actuala conducere a României să revizuiască obiectivele fiscale pentru 2019 şi 2020, pe fondul încetinirii economiei. Planificatele majorări de pensii şi salarii vor contribui la adâncirea deficitului de cont curent deja substanţial inclusiv în 2020”, se arată în raportul S&P.
Acum, cei din PSD care au lîsat țara într-un adevărat dezastru financiar și au ascuns cifre vitale pentru bunul curs al economiei dau vina pe PNL pentru că țara și-a pierdut perspectiva stabilă. În schimb, cei din USR au acuzat PSD că din cauza lor s-a ajuns aici.
Schimbarea perspectivei pentru România înseamnă cel puțin două lucruri esențiale pentru bunul mers al economiei:
- costuri mai mari pentru împrumuturile pe care le România le va lua de acum încolo
- îndepărtarea investitorilor potențiali care ar fi putut veni la noi în țară
Cu toate acestea, agenţia se aşteaptă ca anul viitor să demareze un proces de consolidare fiscală semnificativă, structura rigidă a bugetului şi volatilitatea mediului politic reprezintă riscuri faţă de această ipoteză. Prin urmare, Standard & Poor’s a decis să revizuiască perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă şi să confirme calificativul „BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală.
„Înrăutăţirea perspectivei ratingului reflectă riscurile la adresa stabilităţii economice şi fiscale a României dacă autorităţile nu reuşesc să stabilizeze şi să consolideze strategia bugetară, inclusiv în urma planurilor de a implementa noi majorări de pensii de anul viitor”, spun cei de la S&P.
Agenția avertizează că ar putea revizui în scădere în următoarele 24 de luni ratingurile României, dacă dezechilibrele fiscale şi cele externe continuă să se adâncească şi persistă mai mult timp decât estimează în prezent agenţia. Potrivit acesteia, absenţa consolidării fiscale are ca rezultat o datorie publică şi externă mai ridicate decât previzionează în prezent agenţia. Lipsa sincronizării politicii economice are drept consecinţă, printre altele, o volatilitate sporită a cursului de schimb, cu potenţiale repercursiuni negative asupra bilanţurilor din sectorul public şi cel privat, se arată în documentul citat.