marți, septembrie 26, 2023
AcasăAgenda ZileiPeste 45 de locuințe din centrul Capitalei, luate cu japca de infractori,...

Peste 45 de locuințe din centrul Capitalei, luate cu japca de infractori, erau vândute apoi cu acte false unor complici, pentru sume de 10-12.000 de euro

Procurorii DNA anunță că, vineri, au reținut opt inculpați în doarul dobândirii frauduloase, pe nimic, a 45 de locuințe situate în zone centrale ale municipiului București, cei arestați fiind acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență, trafic de influență, dare de mită și fals.

Pentru alți nouă inculpați s-a dispus punerea sub control judiciar, ei fiind acuzați de infracțiuni de cumpărare de influență.

De asemenea, informează DNA, s-a mai dispus efectuarea urmăririi penale față de doua angajate ale SC Titan SA (fostul ICRAL), care au calitatea de suspecte, Belivacă Victoria și Vraicu Alexandrina Lucreția, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de luare de mită, precum și față de suspecta Dima Ludmila, notar public, pentru săvărșirea unor infracțiuni de cumpărare de influență (săvârșite în forma autoratului și a complicității).

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2018-2020 cinci inculpați ar fi constituit un grup infracțional la care ulterior ar fi aderat și alte persoane și care avea ca unic scop obținerea pe nedrept de imobile din fondul locativ de stat sau imobile ale unor proprietari fără moștenitori, aflate pe raza municipiului București și care, în mod normal, ar fi intrat în proprietatea statului.

”Ca modalitate de comitere a infracțiunilor, inculpații ar fi identificat imobile nelocuite, nerevendicate ori care se aflau în proprietatea privată a statului, a primăriei municipiului București sau a primăriilor de sector, iar pentru dobândirea nelegală a acestora ar fi întocmit documente false, respectiv contracte de închiriere, contracte de vânzare-cumpărare, procese-verbale de predare-primire locuință, în numele AFI (Administrația Fondului Imobiliar) și al unui notar public.

Ulterior, ar fi fost identificate persoanele dornice să intre în posesia acestor locuințe, de la care inculpații ar fi pretins și primit, în funcție de numărul contractelor încheiate, sume de bani cuprinse între 3.000 euro și 210.000 euro (pentru mai multe contracte)”.

Fiecare membru al grupului infracțional avea un rol bine stabilit, spre exemplu, spun procurorii, unul dintre inculpați trebuia să procure cheile de acces de la imobile, să țină legătura cu beneficiarii, să fie împuternicit de aceștia să depună și să ridice documente la/de la diverse instituții, să încaseze de la aceștia sumele de bani pretinse și să pătrundă abuziv în imobile pentru a le ocupa.

Apartamente în centrul Capitalei, cumpărate cu 10.000 de euro!

Notarul public Dima Ludmila ar fi fost una dintre beneficiarele acestui mod de operare, suspecta dobândind astfel, pentru sine sau pentru altul, 6 locuințe în schimbul cărora ar fi dat sume cuprinse între 10.000 euro – 12.000 euro, adică de cel puțin 10-20 de ori mai puțin decât prețul unei locuințe din zona centrală a Capitalei.

”O parte din informațiile referitoare la diverse imobile și persoane, precum și cheile de acces în imobile le-ar fi fost oferite membrilor grupului, contra unor sume de bani modice, de către suspectele Belivacă Victoria și Vraicu Alexandrina Laurenția, în calitate de funcționari în cadrul SC TITAN AL SA (fostul ICRAL)” – spun procurorii.

Cei opt inculpați au fost prezentați vineri unui judecător cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Procurorii anunță că, în acest dosar, se desfășoară acte de urmărire penală și fașă de alte persoane.

Arestările din acest caz vin după ce, joi, procurorii DNA au descins în 26 de locații din București și județele Giurgiu și Ilfov pentru a efectua percheziții domiciliare în legătură cu această fraudă de proporții derulată pe parcursul ultimilor 3 ani.

Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate