marți, august 9, 2022
AcasăAgenda ZileiPLUS vrea modificarea Codului Penal pentru o protecție sporită a minorilor

PLUS vrea modificarea Codului Penal pentru o protecție sporită a minorilor

PLUS propune modificarea punctuală a Codului Penal, astfel încât să fie stabilită o limită de vârstă clară, spre exemplu cea de 15 ani, până la care există o prezumţie absolută că minorul nu are cum să îşi dea consimţământul în mod informat cu privire la întreţinerea unui act sexual.

Modificarea Codului Penal ar urma să aibă loc în urma unei dezbateri ample şi transparente, cu implicarea specialiştilor din domeniu. Propunerea vine din partea Oanei Ţoiu şi a lui Andrei Lupu, membri ai Biroului Naţional PLUS.

„Practic, procurorii şi judecătorii nu vor mai trebui să încerce să stabilească dacă o tânără de gimnaziu a fost sau nu forţată să întreţină actul sexual, ci se va prezuma că orice major care a ales să întreţină un act sexual cu o persoană sub această vârstă şi-a asumat că profită de ea”, explică Andrei Lupu.

Modificarea Codului Penal pentru stabilirea unei vârste clare

„Nu e o soluţie care va funcţiona de una singură, alături de ea e nevoie de educaţie, mecanisme de monitorizare şi implementare a ordinului de protecţie, adăposturi de urgenţă peste tot unde e nevoie de ele, servicii sociale, formarea profesioniştilor care să interacţioneze cu victimele. Cel mai important – trebuie să ne asumăm cu toţii că avem, ca ţară, o mare problemă, a cărei rezolvare nu mai poate suferi amânare”, precizează Oana Ţoiu.

PLUS menţionează că propunerea vine în condiţiile în care „neîncrederea structurală se traduce în reacţii întârziate ale poliţiei, în reticenţa operatorilor de la 112, în o frică mai mică a agresorilor faţă de consecinţe, într-o cultură nejustificată a vinei”.

Oana Ţoiu este de părere că pe termen lung sunt necesare schimbarea mentalităţii şi a culturii instituţionale, iar pe termen scurt schimbarea „urgentă” a legislaţiei în vigoare.

„În ţara cu cele mai multe mame minore din UE (una din zece mame din România e minoră), în ţara în care se face un an de la moartea Alexandrei Măceşanu, fata care a emoţionat o ţară întreagă cu curajul ei după ce a sunat la 112, sperând că va fi salvată, în ţara în care o adolescentă de 17 ani a fost incendiată de violatorul recidivist pe numele căruia ea deja făcuse plângere, în această ţară încă sunt oameni care cred că victimele abuzurilor păţesc asta pentru că ”vor şi ele” sau pentru că „o caută cu lumânarea””, precizează PLUS.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate