PMP va vota cu Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a anunțat preşedintele PMP, Eugen Tomac, acesta excluzând varianta unui boicot.
„Nu pot spune decât ceea ce am spus și în primul tur al alegerilor prezidențiale și îmi pare rău că nu am avut o dezbatere serioasă în al doilea tur între primii clasați. PSD-ul merita prezentat așa cum este astăzi la vârf, cu Viorica Vasilica Dancilă candidat în finala prezidențială. Pentru mine, democrația înseamnă multă, foarte multă dezbatere și luptă pentru idei, de aceea îmi doream această confruntare. Nu a fost, dar dincolo de acest lucru există o realitate. Duminică trebuie să votăm. Așa că votul meu și al colegilor mei va merge spre Președintele Klaus Iohannis, nu putem boicota, nu avem voie să stăm acasă, trebuie să mergem și să votăm împotriva PSD, împotriva mediocrității din politică”, a scris Tomac pe Facebook.
Liderul PMP este de părere că există o singură opţiune pentru membrii PMP la votul din 24 noiembrie.
„În această finală nu există un rău mic sau mai mare, pur şi simplu nu există decât o singură opţiune. Un vot raţional pentru o Românie care să rămână ataşată valorilor euro-atlantice”, a precizat Tomac.
Și cei din USR au anunțat imediat după rezultatele alegerilor electorale din 10 noiembrie că Alianța USR PLUS va vota cu Klaus Iohannis în cel de-al doilea tur.
Pe de altă parte, Klaus Iohannis ar spus că i-ar fi plăcut ca de partea sa să-i aibă și pe cei din UDMR, alături de USR, PMP și PNL pentru a-și asigura un avantaj serios împotriva candidatului PSD, Viorica Dăncilă.