sâmbătă, februarie 8, 2025
AcasăAgenda ZileiPreotul putinist Mega, acuzat de superiori că este agentul Rusiei ”plantat” în...

Preotul putinist Mega, acuzat de superiori că este agentul Rusiei ”plantat” în BOR, a fost suspendat din funcția de paroh

Episcopia Ortodoxă a Oradiei l-a oprit de la slujire şi l-a suspendat din funcţia de paroh pe preotul Ciprian Mega, de la Parohia „Sfântul Spiridon”, din Oradea, acuzându-l că a fost „plantat” în Biserica Ortodoxă Română de Biserica Ortodoxă Rusă şi că „slujeşte altor interese decât cele ale Bisericii şi ale Ţării în care îşi duce traiul”, transmite News.ro.

Episcopia îl mai acuză pe preot că s-a opus verificării financiar-contabile a parohiei şi că nu a mers la Eparhie pentru cercetări. Reprezentanţii Episcopiei fac referire şi la „slujirea preotului-regizor, pe cât de excentrică, pe atât de anarhică”.

Potrivit unui comunicat de presă al Episcopiei Oradiei, semnat de Episcopul Sofronie şi remis publicaţiei „Bihoreanul”, la solicitarea acesteia, Preasfinţitul Sofronie a dispus „oprirea totală de la slujire a preotului Ciprian-Romeo Mega, pentru o perioadă de 30 zile, şi efectuarea cercetării disciplinare bisericeşti, precum şi suspendarea din funcţia de paroh, începând cu data de 15 ianuarie”.

„Dorim ca distinşii cititori să nu piardă din vedere dinamica cu totul neobişnuită a celor exact 7 ani de slujire în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei ai preotului regizor, pe cât de excentrică, pe atât de anarhică”, menţionează Episcopia Oradiei în răspunsul pentru Bihoreanul, adăugând că a avut „prea multă răbdare” cu acţiunile preotului, care nesocoteşte rânduielile şi sfidează superiorii.

„De multă vreme, excentricitatea şi exotismul felului său de a fi, ca să fim eufemistici, au depăşit graniţele unei simple ieşiri din tipar”, afirmă Episcopia.

În comunicatul citat se arată că sancţiunea i-a fost comunicată preotului prin poştă şi email, după ce Mega ar fi refuzat să se prezinte la Protopopiat susţinând că este răcit şi în concediu medical, „fapt îndoielnic”, susţine Episcopia, având în vedere că în aceeaşi perioadă preotul a făcut drumuri la Bucureşti, la diverse instituţii, cu scopul „să implore mila şi ajutorul «mai marilor» pentru rezolvarea situaţiei gravisime în care conştientiza că se află”.

Preotul Mega, acuzat că este un „cal troian” care face jocurile rușilor

Episcopia îl acuză pe preotul Mega că face jocurile Bisericii Ortodoxe Ruse şi că este „unul dintre caii troieni din Biserica Ortodoxă Română”, neacceptat „nicăieri pe teritoriul BOR din pricina viziunilor sale rebele, anarhice şi extremiste”.

„Motiv  pentru  care  a  fost  hirotonit doar pentru a sluji în Cipru, un  alt fief  al  oligarhilor  şi  mafiei  ruseşti, care  acţionează  şi  gândesc  în  perfectă armonie cu preotul în cauză, motiv pentru care a şi fost promovat şi „racolat”, apoi implantat, cu insistenţe nenumărate, în Biserica Ortodoxă Română pentru a ţese tulburări şi intrigi, pentru a destabiliza şi a lucra în alt sens, cu finalitate politică, ceea ce vedem în zilele noastre. De  aici sprijinul bănesc pentru construirea bisericii parohiale din Oradea, pentru care s-a lăudat că a primit cadou un policandru de la Mitropolitul Ilarion Alfeyev, fost Mitropolit pentru relaţii externe al Bisericii Ruse, o personalitate foarte influentă şi enigmatică”, menţionează comunicatul citat.

Reprezentanţii Episcopiei îl acuză pe Mega şi de alte relaţii cu lumea rusă, amintind atât de „întâlnirea sa, absolut nejustificabilă în plan artistic, cu Putin” de anul trecut (când Mega a participat cu producţia „21 rubini” la Festivalul de Film de la Moscova), dar şi de „slujirile sale repetate în Moscova, cu acordul Patriarhului Kiril”. Anterior, în 2022, după declanșarea războiului din Ucraina, Mega Ciprian a participat la festivalul de film de la Moscova cu filmul ”Glasul care strigă în pustie”, cu erou principal conspiraționistul prorus Dorel Vișan în rol de general. Filmul a fost premiat, desigur, de prietenii de la Moscova.

Mega a confirmat ca s-a intalnit cu Vladimir Putin in timpul vizitei pe care a efectuat-o anul trecut la Moscova. Mega a declarat ca i-a facaut cadou lui Putin un „ceas stricat”. „Eu am mers in Rusia sa-i duc ceasul cu 21 de rubini lui Vladimir Putin. (…) Daca-i un ceas stricat, e stricat ca lumea noastra, pentru ca vorbeste despre lume, despre Europa, despre Romania. Am zis ca trebuie sa-l duc cuiva care sa inteleaga sensul acestui ceas, sa gasim o formula sa dam ora exacta in societatea noastra, iar acel cineva este presedintele Rusiei”, a declarat Mega intr-un interviu acordat altui megaputinist practicant, Ion Cristoiu.

Mai mult, Ciprian Mega e acuzat de faptul că la finele anului trecut, pe 12 decembrie, cu prilejul sărbătoririi hramului bisericii parohiale, l-a primit în biserica Sf. Spiridon pe preotul Kiril Tatarka, de la capela Ambasadei Rusiei la Budapesta (Eparhia Ortodoxă Maghiară fiind subordonată direct Patriarhiei Moscovei), cu acest prilej preotul rus ţinând două cuvântări, în limba maghiară.

„Rebeliune peste rebeliune, în cel mai legionar stil cu putinţă. Cu toate acestea, această reacţie şocantă a preotului-regizor, fără precedent probabil în întreaga Patriarhie Română, nu a fost sancţionată îndată, decât după trecerea  sfintelor sărbători  ale  Naşterii  Domnului,  pe  care  le-am  dorit  cinstite  şi  liniştite. Bineînţeles, preotul în cauză nu a respectat termenul şi nici până în ziua de astăzi nu a prezentat niciun document din cele solicitate”, menţionează Episcopia în comunicatul citat.

„Disperat să-şi cumpere loc la învestirea lui Trump”

Potrivit Episcopiei, preotul Ciprian Mega ar fi fost, în concediul medical, la Bucureşti, „pe la diverse instituţii centrale ale statului, de unde să implore mila  şi  ajutorul pentru rezolvarea situaţiei gravisime în care conştientiza că se află”.

„Totodată, cu prilejul aceleiaşi vizite în Capitală, am aflat despre disperarea cu care vrea să îşi cumpere „loc” la învestirea  noului  preşedinte  al  Statelor  Unite  ale  Americii,  Donald  Trump”, se mai arată în comnunicatul Episcopiei.

Conducerea Episcopiei Oradiei îl mai acuză pe Ciprina Mega că, deşi a primit un „îndemn părintesc să nu se mai implice în campania electorală a niciunui candidat sau partid” şi să nu mai „transforme, cât se poate de ostentativ, lăcaşul de cult în mijloc de propagandă electorală”, preotul nu s-a conformat.

De altfel, preotul Ciprian Mega stârnise deja nemulţumirile superiorilor ierarhici după ce în octombrie 2024 a încercat să se înscrie în cursa pentru funcţia de preşedinte al României depunând la Biroul Electoral Central 219.951 de semnături adunate în secret. BEC i-a respins candidatura, după ce a constatat că poate „contoriza”, din diferite motive, doar 176.493 de semnături.

Totodată, Episcopia îl acuză pe Ciprian Mega că s-a opus verificării financiar-contabile a parohiei, că nu a depus niciodată bugetul de venituri şi cheltuieli al acesteia şi că „parohia funcţionează ca un SRL privat pe care îl conduce după bunul plac”. Preotul mai este acuzat că nu a organizat în parohie colecta pentru Fondul Central Misionar, nu a achitat fondul Filantropia, şi nici taxele către Protopopiatul Oradea, a refuzat să achite abonamentele la Ziarul Lumina, sprijinul pentru Radio Trinitas şi Televiziunea Trinitas, ale Patriarhiei, iar contul parohiei „Sfântul Spiridon” ar fi gol.

„Abaterile sale disciplinare şi neregulile administrative evidente nu mai pot fi tolerate, iar Episcopia Oradiei nu îşi poate îndeplini misiunea cu totul specială pe care o are în Oradea şi Bihor cu un astfel de slujitor răzvrătit, enigmatic, duplicitar, care slujeşte altor interese decât cele ale Bisericii şi Ţării în care îşi duce traiul”, se încheie comunicatul de zece pagini al Episcopiei Oradiei.

Preotul Mega respinge acuzaţiile Episcopiei

Într-o lungă postare pe pagina sa de Facebook, preotul Ciprian Mega afirmă că este dispus să răspundă „oricărei nelămuriri rezonabile”, dar că nu poate intra „în discuţii fanteziste, pornite de oameni disperaţi, care au pierdut proprietatea cuvintelor”. El menţionează că face, „totuşi, câteva precizări”

Astfel, preotul Ciprian Mega spune că nu s-a opus niciodată verificării financiar-contabile a parohiei, ci, „dimpotrivă”, a solicitat, „în repetate rânduri”, să ducă actele la control, întrucât este „un om disciplinat”, dar că de fiecare dată i s-a răspuns că nu există “binecuvântarea Chiriarhului” pentru a controla gestiunile parohiilor din Oradea.

„Dovadă stă faptul că, de la instalarea episcopului Sofronie, până în prezent, a fost controlată o singură parohie, şi aceea întâmplător, întrucât preotul paroh a cerut explicit acest lucru înainte să se pensioneze”, explică Mega.

Preotul roagă Patriarhia Română „să delege o comisie de audit pentru Parohia “Sf. Spiridon”, persoane independente de Episcopia Oradiei şi de interesele episcopului”.

„Doresc să transmitem live acest audit, având convingerea că enoria noastră este un model pentru oricare comunitate ortodoxă, construind o biserică monumentală, în răstimp scurt, fără finanţare de la stat, ci doar cu ajutorul credincioşilor. Cinstea de a lucra cu devotament în slujba Bisericii se transformă în semn de întrebare pentru oamenii corupţi. De aceea, am solicitat Secretariatului de Stat pentru Culte şi celorlalte instituţii ale Statului listele cu finanţări oferite Episcopiei Oradiei. Unor acuzaţii aberante, voi răspunde cu evidenţe scriptice”, afirmă Mega pe Facebook.

Preotul mai spune că nu a primit ajutor din afara ţării, menţionând că, dacă i s-ar fi oferit, „probabil” că nu l-ar fi refuzat, „dar nu l-a oferit nimeni”. De asemenea, preotul spune că nu a primit „niciun policandru de la vreun mitropolit rus”.

„Toate corpurile de iluminat din biserică noastră au fost turnate în bronz de o companie din Cipru, care ne-a făcut o ofertă mai bună decât atelierele din Grecia, şi ne-a permis plata în rate”, explică Mega.

El mai spune că nu a fost hirotonit în Cipru, ci în România.

„Am fost transferat în Biserica Ortodoxă a Ciprului în 2010, cu binecuvântarea Patriarhului Daniel. De-acolo, am revenit în 2018, în Oradea. Nu am solicitat şi nu am fost interesat să merg altundeva, întrucât Oradea este oraşul soţiei mele. Într-un oraş în care şantierele bisericeşti se întind pe zeci de ani, e absurd să te întrebi de ce o parohie, care a construit recent o biserică, nu are depozite financiare. Numai la sfârşitul anului 2024, Parohia Sf. Spiridon a avut o cheltuială de 110.000 RON pentru a schimba modalitatea de încălzire a bisericii, achiziţionând pompe de căldură. Sunt curios care parohie din Oradea a avut asemenea investiţie, din fonduri proprii, anul trecut”, afirmă preotul orădean.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate