Preşedintele francez Emmanuel Macron a pierdut majoritatea absolută în Adunarea Naţională, după al doilea tur al alegerilor legislative desfăşurate duminică, un scrutin marcat de un avans puternic al extremei drepte conduse de Marine Le Pen.
Potrivit rezultatelor finale ale alegerilor, la care participarea a fost de 46,9%, pe primele trei locuri se situează alianța prezidențială Ensemble (Împreună), care a obținut 245 de mandate, alianța stângii (Nouvelle union populaire écologique et sociale – Nupes) cu 131 mandate și dreapta populistă (Rassemblement National) consusă de Marine Le Pen a obținut 89 de mandate.

Alianța de centru-dreapta Republicanii (LR, neo-gaulliști), Uniunea Democraților și Independenților (UDI) și Diverși Dreapta (DVD) a obținut 74 de mandate, diverși stânga (DVG) 22 de mandate și alții 16 mandate.
Majoritatea absolută în Adunarea Națională este de 289 de mandate din totalul de 577. Este a doua oară, după 1958, când niciun partid sau alianță electorală nu reușește obținerea unei majorități absolute, prima dată fiind după alegerile din 1988, când PS a câștigat 275 de mandate, cu 14 mai puțin decât majoritatea absolută.
După scrutinul anterior, din 2017, alianța prezidențială deținea 350 de mandate, în timp ce formațiunea lui Marine Le Pen obținuse doar opt mandate.
Rezultatul de duminică este un eşec major pentru liderul de la Elysee, care se vedea astfel nevoit să caute alianţe pentru a-şi pune în aplicare programul politic.
