vineri, august 12, 2022
AcasăAgenda ZileiPreședintele Senatului: Senatorii chiulangii vor fi sancționați la serviciu

Președintele Senatului: Senatorii chiulangii vor fi sancționați la serviciu

Senatorii chiulangii vor suferi pedepse mai aspre dacă mai lipsesc de la muncă, a declarat preşedintele Senatului, Anca Dragu, care are în vedere o posibilă înăsprire a sancţiunilor împotriva senatorilor. 

Potrivit ei, acest lucru ar putea să aducă mai multă încredere din partea populaţiei în Parlament.

„Eu cred că aceste măsuri ar putea să aducă mai multă încredere din partea populaţiei în Parlament, nu cred că ar avea mulţi parlamentari de suferit pentru că în general se munceşte Ar trebui ca oamenii să fie puţin mai mult motivaţi. Eu cred că parlamentarii muncesc şi miercurea, de exemplu, noi avem din nou şedinţă de plen, se munceşte, marţi este o zi extrem de intensă şi joi şi vineri avem comisii prin programul pe care chiar eu îl propun şi îl aprobăm în Biroul permanent”, a susţinut preşedintele Senatului, la Digi 24.

Pe de altă partea, întrebată de bugetul pe 2021, dragu a spus că acesta este unul extrem de responsabil.

„Mi se pare un buget foarte bine făcut şi ştiu că s-a lucrat foarte mult la Ministerul Finanţelor în ultimele săptămâni. Da, este o soluţie foarte bună pentru acest buget, pentru că el reflectă două elemente extrem de importante: responsabilitate şi viziune şi dezvoltare. De ce spun responsabilitate? Pentru că trebuie, într-adevăr, să avem o plafonare, chiar reducere a cheltuielilor. Aşa merge treaba. Trebuie să arătăm un mic efort de revenire într-o logică firească, dincolo de anul 2020, foarte greu 2020” a afirmat Anca Dragu.

Potrivit acesteia, deficitul bugetar trebuie ţinut „cât de cât sub control”.

„Avem 7,17% din PIB. Asta înseamnă 80 de miliarde de lei. Foarte mult. Anul trecut cifra a fost 102 miliarde de lei. 102 miliarde de lei înseamnă toată anvelopa de salarii într-un an, salarii de la stat. Înseamnă mai mult decât pensiile, într-un an, de la stat. Astea sunt vreo 90 de miliarde de lei. Deci este o sumă uriaşă deficitul realizat anul trecut. Aceşti bani, pe care acum un an i-am consumat, ei se vor plăti, în viitor, de către generaţiile viitoare. Trebuie să fim responsabili astfel încât suta asta de miliarde de lei să o reducem gradual. Anul ăsta bugetul arată pentru 2021 un deficit de 80 de miliarde de lei”, a explicat preşedintele Senatului.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate