Propunerea legislativă pentru modificarea OUG 60/2009 prin care programul Prima Casă devine unul social a trecut de comisia de buget a Camerei Deputaţilor. Proiectul a trecut cu 14 voturi „pentru” şi o abţinere, acesta urmând să fie dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
Potrivit noilor reglementări ale programului, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreună cu soţul sau soţia nu pot depăşi valoarea de 4.500 lei, iar pentru familiile cu unul sau mai mulţi copii, la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăşi 7.000 lei.
Deputaţii din comisie au aprobat un amendament astfel încât la calculul acestor limite nu vor fi luate în considerare beneficiile de asistenţă socială primite de persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil, dacă acestea duc la depăşirea pragului de 4.500 de lei.
Prima casă: noile condiții
Proiectul mai prevede reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata programului pentru familiile cu un singur copil şi cu un punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii.
Creditele destinate achiziţiei de locuinţelor pot fi garantate de către stat în procent de maximum 50% din valoarea finanţării, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare.
Pentru creditele destinate achiziţiei celorlalte categorii de locuinţe procentul garantat de către stat poate fi de maximum 40% din valoarea finanţării, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare.
Creditele destinate achiziţiei locuinţelor de către persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil pot fi garantate de către stat în procent de 100%, au mai stabilit deputaţii.
Deputaţii din comisie au stabilit reducerea cu două puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pentru persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil. Toate beneficiile de asistenţă socială constituie venit şi vor fi luate în calcul la analiza acordării finanţărilor.
Avansul minim de 5% din preţul de achiziţie este menţinut, locuinţa fiind de maximum 70.000 euro.