joi, martie 20, 2025
AcasăAgenda ZileiFraudarea votului se va pedepsi cu până la 10 ani de închisoare

Fraudarea votului se va pedepsi cu până la 10 ani de închisoare

Fraudarea votului se va pedepsi cu până la 10 ani de închisoare, potrivit unui proiect de lege care a priomit vot favorabil de la senatorii jurişti. 

„Înăsprirea regimului sancţionator în materie de fraudă electorală se justifică, astfel încât orice persoană care votează fără drept, care votează de mai multe ori la acelaşi scrutin ori care votează folosind documente de identitate falsificate să ştie că este vorba de o infracţiune gravă, săvârşită cu intenţie şi pentru care sancţiunea este deosebit de severă, pe măsura faptei”, se arată în proiectul de lege.

Proiectul arată că fapta persoanei care votează fără a avea acest drept, utilizând un act de identitate fals, de două sau mai multe ori la acelaşi scrutin se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

De asemenea, fapta persoanei care votează prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător sau utilizând buletine de vot falsificate se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Comisia juridică a dat raport de admitere şi proiectului pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 64/2019 privind modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2019.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate