Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat primele măsuri care vor fi luate în starea de urgență din România, măsuri care vor ajuta la gestionarea şi prevenirea infecţiei cu noul coronavirus (COVID-19).
„Începând de aseară, o echipă de reprezentanţi ai tuturor ministerelor a lucrat non-stop pentru a transmite astăzi domnului prim-ministru spre aprobare, conform legii, nota de fundamentare ce va fi prezentată domnului preşedinte în vederea emiterii decretului. (…) Starea de urgenţă ne va permite să luăm cele mai potrivite măsuri pentru gestionarea şi prevenirea infecţiei cu noul coronavirus. Este o măsură care vine în sprijinul autorităţilor pentru a putea acţiona în sprijinul cetăţenilor”, a spus Marcel Vela, la MAI.
Ministrul a precizat că în şedinţa de sâmbătă a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă au fost aprobate noi măsuri.
„Hotărârea este afişată pe site, dar vă citez câteva lucruri aprobat în Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă care clarifică unele aspecte la întrebările puse de mai mulţi cetăţeni. Am făcut recomandări pentru membrii echipelor de intervenţie care merg la persoane aflate în izolare sau autoizolare la domiciliu, astfel încât să fie protejaţi în momentul în care la apelul acestor persoane intervin pentru a repara reţelele de utilităţi, de telefonie, de energie electrică sau de alimentare cu gaz ”, a mai spus Vela.
Primele măsuri care vor fi luate în starea de urgență
Au fost aduse clarificări şi cu privire la ce înseamnă contact apropiat al unui caz confirmat de COVID-19.
Aşadar, contactul apropiat este definit ca:
- Persoana care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient infectat cu COVID-19.
- Persoana care a avut contact fizic direct cu un cetăţean infectat cu COVID-19, de exemplu, o strângere de mână neurmată imediat de igiena mâinilor.
- Persoana care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19, de exemplu, în timpul tusei sau atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşi.
- Persoana care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 metri şi pe o durată de peste 15 minute.
- Persoana care s-a aflat în aceeaşi încăpere, exemplu, sală de clasă, sală de şedinţă, sală de aşteptare din spital, cu un caz de COVID-19 timp de minim 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 metri.
- Persoana din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient infectat cu COVID-19 fără portul corect al echipamentului de protecţie.
O altă măsură luată în şedinţa Comitetului vizează instituirea izolării la domiciliu în locaţia declarată la intrarea în ţară pentru o perioadă de 14 zile pentru toate persoanele asimptomatice care sosesc în România din ţările unde sunt confirmate cel puţin 500 de cazuri de infecţii cu COVID-19 începând de astăzi, de la ora 21,00, ora intrării în România, fie pe cale aeriană sau rutieră.
„Se va extinde măsura carantinării pentru toţi cei care sosesc în ţară din zonele carantinate, actualizate de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României şi publicate pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică”, a mai spus Vela.
Ministrul a menţionat că o altă măsură vizează inspectoratele teritoriale de muncă.
„A doua măsură este cu privire la obligaţia inspectoratelor teritoriale de muncă de a verifica modul de implementare a măsurilor impuse în Hotărârea nr 7/11.03.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă privind decalarea programului de lucru, în vederea reducerii riscului de contaminare pe timpul deplasării la şi de la locul de muncă. Din această hotărâre vă mai citez un articol extrem de important: se suspendă până la data de 31 martie 2020 organizarea şi desfăşurarea târgurilor de autoturisme”, a mai spus Vela.