Paul Philippe al României a fost arestat, luni, la Paris, urmând a se stabili dacă va fi predat autorităților române, a informat Ministerul Justiției.
“Ministerul Justiției a luat act de acțiunea autorităților franceze privind reținerea cetățeanului Al României Paul Philippe. Luni, cetățeanul Al României Paul Philippe a fost preluat de la domiciliul acestuia și dus în fața unui magistrat al Curții de Apel Paris, unde s-a desfășurat o audiere preliminară. După ascultarea argumentelor părților, s-a dispus plasarea în arest a cetățeanului român sus-menționat, în vederea predării acestuia autorităților române”, precizează Ministerul Justiției.
Sursa citată menționează că primul termen în fața Camerei de Instrucție a fost stabilit pentru miercuri, iar decizia de predare va aparține justiției franceze.
În 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe Paul al României la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa.
El a fugit din România înainte de pronunțarea sentinței, stabilindu-se în Franța. În iunie 2022, el a fost prins la Paris, dar o Curte de Apel a refuzat să îl extrădeze, pe motiv că există un “risc real” ca drepturile lui fundamentale să-i fie încălcate în țara noastră.
La sfârșitul lunii aprilie 2024, Paul al României s-a deplasat în Malta, unde a fost reținut de autoritățile din insulă, în urma informațiilor transmise de polițiștii români.
În luna iulie 2024, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că justiția din Franța nu a procedat “corect” în dosarul privind mandatul european de arestare pe numele lui Paul-Philippe al României, iar autoritățile române sperau că instanțele din Malta vor ține seama de această decizie, însă acesta a fost lăsat în libertate.
Escrocul, părtaș la un tun de peste 145 milioane de euro
Paul Philippe este urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis de Curtea de Apel Braşov la 18.12.2020 pentru executarea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, complicitate la abuz în serviciu – pagubă: 9.523.769 euro.
Escrocheria pusă la cale de grupul infracțional organizat în jurul lui ”Paul – sânge albastru” a constat în retrocedarea fără drept, deci abuzivă dar și formală către acest individ a peste 70 de hectare de teren (Ferma Băneasa-28 ha și Pădurea Snagov-47 ha), în valoare de peste 145 milioane de euro, imobilele intrând de fapt, prin acte întocmite anterior, în proprietatea unor bandiți israelieni, Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein, condamnați și ei, în lipsă, la cinci ani de pușcărie, totul sub bagheta unui alt infractor băștinaș, Remus Truică, maestrul de ceremonii al afacerii, condamnat la 7 ani de închisoare. De asemenea, combinatorul politic și de afaceri Dan Andronic a fost condamnat și el la trei ani de închisoare cu suspendare.
Paul Philippe, cu cetăţenie franceză, britanică şi română, nu a fost niciodată recunoscut ca membru al familiei regale de către unchiul său Mihai, ultimul rege al României, care a murit în 2017.
Tatăl său, Carol Mircea Grigore, născut în 1920 în România, a fost considerat fiul nelegitim al lui Carol al II-lea, rege al României din 1930 până la abdicarea sa în 1940 în favoarea fiului său mai mic, Mihai I.
