Trebuie pornite programele de înzestrare a Forţelor Navale Române, pentru că tehnica actuală a acestei arme este una extrem de învechită, este de părere ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş.
„Ceea ce trebuie să înţelegem totuşi este că la Forţele Navale noi trebuie să pornim programele de înzestrare care sunt atât de necesare, tehnica este extrem de învechită, din păcate, şi este foarte important să pornim aceste programe pe care le avem în acest moment, fie că discutăm de paza de coastă, de bateriile de coastă, fie că discutăm de partea de corvete şi modernizarea fregatelor care trebuie să le pornim în acest an”, a declarat ministrul Leş.
Potrivit lui, într-un termen foarte scurt se va termina și licitația pentru construirea de corvete pentru că, deocamdată, ministerul este în procedura legală.
„Procedura este una extrem de complexă, cu foarte multe cerinţe. Dorim să fie o procedură care să fie benefică şi pentru România şi din punct de vedere al cooperării industriale şi aceste capabilităţi să fie unele pe care să le putem folosi multă vreme de acum înainte”, a declarat ministrul Apărării Naţionale.
Oficiali ai NATO şi Uniunii Europene, reprezentanţi ai instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul relaţiilor externe şi securităţii naţionale şi invitaţi din zona academică participă, în perioada 12 – 14 iunie, la conferinţa internaţională „Black Sea and Balkans Security Forum”, ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia. Aflată la a treia ediţie, conferinţa este organizată de asociaţia New Strategy Center, în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanţa şi Zona Metropolitană Constanţa