sâmbătă, mai 28, 2022
AcasăAgenda ZileiTitlurile de stat din Programul Tezaur, la vânzare de azi

Titlurile de stat din Programul Tezaur, la vânzare de azi

Românii pot subscrie de luni, 4 martie, pentru patru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, potrivit Ministerul Finanţelor Publice. 

Titlurile au scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% şi, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile de stat pot fi cumpărate până pe 22 martie 2019 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului, în perioada 4 – 21 martie 2019 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban iar în perioada 4 – 20 martie 2019 din mediul rural. 

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. 

„Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune”, spun reprezentanții ministerul Finanțelor. 

Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitate. 

Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe parcursul anului 2019 iar în fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni. Maturităţile vor fi stabilite în funcţie de interesul manifestat de investitori. 

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate