joi, august 18, 2022
AcasăAgenda ZileiProgramul Tomate, jefuit de fermierii lacomi pe care Petre Daea îi lăuda

Programul Tomate, jefuit de fermierii lacomi pe care Petre Daea îi lăuda

Programul Tomate a fost compromis pentru că s-a permis să fie date în plată foarte multe dosare fictive, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, referindu-se din noul la cele 417 astfel de cazuri din judeţul Olt, în legătură cu care a fost sesizat DNA.

„Programul Tomate durează de trei ani, acesta fiind al patrulea an. Din păcate, şi acest program a fost compromis pentru că s-a permis, sigur cu colaborarea statului, ca foarte multe dosare fictive să fie date în plată. Doar în judeţul Olt sunt 417 dosare fraudate şi trimise la DNA. Asta pentru că un funcţionar din judeţul Olt a observat că foarte multe dosare pe care el le-a respins au fost date în plată. Nici nu vreau să mă gândesc la dimensiunea naţională a acestei fraude”, a spus ministrul Oros.

Anul trecut s-au plătit din buget 62 de milioane de euro pentru Programul Tomate, în condiţiile în care, comparativ, anul acesta, schemele de sprijin pentru compensaţii în agricultură se ridică la 80 de milioane de euro.

Pe de altă parte, datele de la INS indică faptul că în fiecare din aceşti ani au crescut importurile de tomate, a adăugat el.

„A fost o măsură lansată care practic trebuia să rezolve o problemă punctuală: să nu mai importăm roşii şi să avem roşii produse în ţară exact în perioadele descoperite, primăvara devreme şi toamna târziu. În mod normal, ar trebui să scadă importurile această infuzie de bani pe care bugetul o face şi o dă într-o anumită producţie. Dar în 2017 a crescut faţă de 2016, apoi în 2018 a crescut, în 2019 a crescut. Sunt curios ce o să fie anul acesta”, a declarat ministrul Agriculturii.

Adrian Oros a precizat că, încă de la începutul mandatului său, a susţinut continuarea tuturor programelor de sprijin, însă cele care nu merg ar trebui să fie schimbate sau îmbunătăţite.

„Foarte mulţi agricultori întreabă de ce nu se face Progamul Leguma în spaţii protejate? De ce doar tomata? Pentru că sunt legumicultori care ar cultiva şi altceva”, a afirmat ministrul.

Anul trecut, fostul ministru al Agriculturii își lăuda programul și fermierii care sunt dornici să facă agricultură pe banii statului, Oltul fiind unul dintre județele care înregistra „mari succese”. 

 

 

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate