marți, septembrie 26, 2023
AcasăAgenda ZileiProrograrea constituirii completurilor de trei judecători, adoptată în Senat

Prorograrea constituirii completurilor de trei judecători, adoptată în Senat

Senatul a adoptat un proiect iniţiat de Guvern care vizează asigurarea unui interval de timp „rezonabil” pentru pregătirea sistemului judiciar în vederea aplicării prevederilor referitoare la soluţionarea apelurilor în completuri formate din trei judecători.

Proiectul de lege, care vizează aprobarea OUG nr. 215/2020, are ca obiect de reglementare unele măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel, în sensul suspendării aplicării prevederilor art. 54 alin. 23 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară până la data de 31 decembrie 2022, inclusiv, astfel încât să se asigure un interval de timp rezonabil pentru pregătirea sistemului judiciar pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la soluţionarea apelurilor în completuri formate din trei judecători, se arată în raportul întocmit de comisia de specialitate.

Potrivit expunerii de motive, schemele de personal ale instanţelor judecătoreşti sunt subdimensionate, cu consecinţe în ceea ce priveşte aplicarea de la 1 ianuarie 2021 a dispoziţiilor privind judecarea apelurilor în completuri formate din trei judecători, de natură să pună în dificultate funcţionarea sistemului judiciar în ansamblu, fiind necesară luarea urgentă a unor măsuri legislative în scopul asigurării bunei funcţionări a justiţiei ca serviciu public. Aplicarea modificărilor legislative menţionate va avea un impact suplimentar asupra creşterii încărcăturii de cauze pe judecător şi a duratei de soluţionare a proceselor”, se explică în expunerea de motive.

„Prevederea iniţială, care ar trebui să intre în vigoare, privea o compunere de trei judecători. Având în vedere că o astfel de măsură ar fi bulversat activitatea instanţelor, nefiind în situaţia în care să aibă resursa umană necesară pentru compunerea completurilor în judecarea cauzelor în apel în structura de trei judecători, ministrul Justiţiei a iniţiat OUG nr. 215/2020, pe care Comisia juridică a Senatului, în calitate de Cameră decizională, a adoptat-o, a dat un raport favorabil fără amendamente, prin urmare susţinem şi votul la plen asupra raportului pentru proiectul de lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă”, a  declarat senatorul Iulia Scântei, preşedintele Comisiei juridice.

Pe de altă partea, senatorul USR PLUS Cristi Berea este de părere că este absolut necesară amânarea acestei măsuri.

„O lege de organizare a legii judiciare care presupune resurse umane adiţionale trebuie să fie neapărat precedată de măsuri care să asigure disponibilitatea acestor resurse. Altfel, propunerea devine o piedică în înfăptuirea actului de justiţie. În acest moment, justiţiabilii se confruntă cu ceea ce CEDO numeşte durate nerezonabile ale proceselor, pe româneşte mor cu dreptatea în mână, pentru că procesele durează ani de zile”, a mai declarat Berea.

În schimb, senatorul PSD Robert Cazanciuc a acuzat incapacitatea crasă organizatorică a celor care conduc astăzi CSM şi Ministerul Justiţiei.

„Colegul de la USR ne-a adus aminte, deşi vrem să uitam acest lucru, de o incapacitate crasă organizatorică a celor care conduc astăzi CSM şi Ministerul Justiţiei. Noi acum suntem în situaţia de a emite o lege pentru că, timp de un an de zile, Guvernul nu a reuşit să aducă resursa necesară sistemului judiciar pentru a creşte calitatea actului de justiţie”, a afirmat Cazanciuc.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate