Reactualizarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada A8 sau Autostrada Unirii a fost semnat, azi de către ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga. Valoarea contractului este estimată la 17,6 milioane de lei.
Cei care au câștigat contractul revizuire a studiului de fezabilitate sunt reprezentați de o firma spaniolă, Ingineria Especializada Obra Civil Industrial.
„Procedura pentru revizuirea studiului de fezabilitate a fost lansată la licitaţie pe 5 februarie, depunerea proiectelor s-a făcut până pe 3 aprilie. Iată că suntem aici, în faţa dumneavoastră, pe 9 mai, să semnăm contractul. Am devansat termenul pe care ni l-am asumat, care era pe 15 mai. Am înţeles foarte bine mesajul pe care românii ni l-au transmis vizavi de lipsa unei infrastructuri mari în România, mai ales pe partea Moldovei, am înţeles că acolo unde avem de construit trebuie să accelerăm şi stau ‘călare’ pe constructor să văd că finalizează lucrările”, a declarat Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Potrivit lui, si CNAIR se mişcă într-un ritm foarte alert, pentru că au înţeles şi funcţionarii de acolo că nu mai pot întârzia să evalueze la infinit aceste obiective.
„După semnarea contractului, voi avea o discuţie să vedem cum putem scurta cât mai mult perioada de revizuire a acestui studiu de fezabilitate, cu amendamentul că pe partea noastră noi ne facem treaba, dar ştiţi foarte bine că suntem condiţionaţi şi de acordul de mediu, care trebuie să parcurgă o procedură destul de vastă pentru a fi obţinut”, a mai spus ministrul.
Construcţia tronsoanelor Târgu Mureş – Târgu Neamţ şi Iaşi – Ungheni (Republica Moldova) se va face cu fonduri europene.