sâmbătă, ianuarie 18, 2025
AcasăAgenda ZileiRecidiviștii din crima de la Mediaș au contestat arestul preventiv

Recidiviștii din crima de la Mediaș au contestat arestul preventiv

Recidiviștii implicați în crima de la Mediaș de duminică noaptea au contestat arestul preventiv. Acum, Curtea de Apel din Alba Iulia urmează să se pronunţe dacă aceştia rămân încarceraţi sau vor fi puşi în libertate, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalului Sibiu, Ioan Veştemean şi purtătorului de cuvânt al Tribunalului Sibiu, Cornelia Prundaru. 

„Cei trei au declarat contestaţie verbal, consemnată în procesul verbal la momentul pronunţării soluţiei, aseară. Pentru unul dintre ei s-a formulat contestaţie şi în scris de către apărătorul ale, tot la momentul pronunţării, deci tot aseară. Urmează să fie motivată încheierea. Nu s-a înaintat dosarul la Curtea de Apel la Alba Iulia la momentul acesta”, a declarat Cornelia Prundaru. 

Prim-procurorul Ioan Veştemean a confirmat că cei trei se află în arest, până când se va pronunţa Curtea de Apel de la Alba Iulia. Doi dintre presupuşii autori ai crimei de la Mediaş sunt cercetaţi penal pentru omor şi al treilea, pentru lovire. 

Crima vine într-un moment în care la nivel național sunt dezbateri aprinse legate de efectele nefaste ale recursului compensatoriu. Spunem asta pentru că doi dintre presupuşii criminali au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu.  

Tânăr din Mediaş care le-a căzut victimă celor trei, a decedat în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din municipiu. 

„La data de 13.01.2019, lucrători din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu au fost sesizaţi prin Sistemul Naţional Unic Apel de Urgenţă 112 despre faptul că în noaptea de 13.01.2019, în jurul orei 1,30, numitul F.M.A. a decedat în secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Mediaş ca urmare a unei agresiuni ce a fost exercitată asupra sa de către 3 persoane de sex masculin, agresiune ce s-a petrecut în aceeaşi dată, în jurul orei 1,00, pe calea de acces a unui club de noapte din municipiul Mediaş, judeţul Sibiu”, spun autoritățile. 

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că în noaptea de 12/13.01.2019, în jurul orei 0,40, numiţii R.M. (în vârstă de 30 de ani, născut în municipiul Blaj, judeţul Alba, recidivist, eliberat la data de 25.05.2018, cu un rest de executat de 777 zile), O.O.I. (în vârstă de 38 de ani, născut în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, cu antecedente penale), A.P. (în vârstă de 34 de ani, născut în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, recidivist, eliberat la data de 13.06.2017 cu un rest 423 zile) şi alţii s-au deplasat în clubul Serabeva din Mediaş.

„În jurul orei 1,05, un grup format din 10 persoane de sex masculin pătrunde în club şi se îndreaptă direct către masa ocupată de cei de mai sus, din acest grup făcând parte victima F.M.A. (în vârstă de 25 ani, născut în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu). Imediat, între cele două grupuri are loc o altercaţie în cadrul căreia este lovit martorul C.I., precum şi R.M. Văzând că R.M. se îndreaptă către ei cu un cuţit, membrii grupului din care făcea parte şi victima părăsesc clubul şi o iau la fugă către poarta imobilului aflată la aproximativ 20-30 de metri depărtare de club, aceştia fiind urmaţi imediat de către R.M., O.O.I., A.P., precum şi de celelalte persoane”, a afirmat prim-procurorul Ion Veştemean. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate