luni, octombrie 7, 2024
AcasăAgenda ZileiRefugiata Elena Udrea s-a întors în România

Refugiata Elena Udrea s-a întors în România

Elena Udrea s-a întors în România ieri, prin vama Giurgiu, precizând că a renunţat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica. 

„Da, m-am întors în România. Am renunţat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica. Decizia am luat-o imediat după ce am fost eliberată în decembrie, dar au fost cauze obiective pentru care s-a întâmplat abia acum: finalizarea actelor fetiţei mele, Eva, şi închiderea procedurii de extrădare. Am ales să cer protecţie în Costa Rica în condiţiile în care tocmai aflasem că sunt însărcinată, iar evoluţia în dosarul ‘Gala Bute’ demonstra că este vorba de o execuţie, nu de o judecată corectă, în baza legii. Am vrut astfel să îmi nasc copilul în siguranţă, însă ştiţi că am fost arestată când Eva avea 13 zile şi doar faptul că Dumnezeu a vrut să o nasc mai devreme a făcut ca ea să vină pe lume în libertate. Dar aşa cum am spus mereu – nu mi-am dorit niciodată să trăiesc în altă parte decât în ţara mea şi am aşteptat cu nerăbdare momentul în care să mă pot întoarce. Vreau să îmi cresc copilul acasă, să o botez la biserica unde m-am rugat să devin mamă, cu familia mea şi cei cu adevărat apropiaţi mie, alături de noi”, a scris Elena Udrea pe Facebook

Elena Udrea s-a întors în țară și vrea să se apere în procese 

„Cred că mă voi apăra mai bine de aici decât de departe împotriva abuzurilor care s-au făcut şi în cazul meu. P.S. Am intrat în ţară prin Vama Giurgiu, la ora şase în această dimineaţă. Am ales o variantă mai rapidă decât să aştept o cursă de azi, spre Otopeni. Nicio altă speculaţie nu îşi are rostul”, a menţionat ea. 

Elena Udrea arestată

Elena Udrea a fost reținută de polițiștii din Costa Rica, în octombrie 2018. Câteva ore mai târziu, și Alina Bica a fost arestată.

„În urma schimbului de date şi informaţii transmise prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cursul acestei nopţi, în Costa Rica, au fost localizate şi reţinute Udrea Elena Gabriela şi Bica Alina Mihaela”, precizează Biroul de presă al Poliției Române. 

Pentru Elena Udrea s-a primit o notificare roşie în baza de date Interpol pentru infracţiunile de mită şi abuz în serviciu, emise de Interpol Bucureşti. Ea ar fi fost arestată pe o arteră publică, în jurul orei locale 10,00.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate