România este țara școlilor din Evul Mediu, dar vrea educație online, în condițiile în care multi dintre elevi nu-si permit o tableta sau un telefon smart. Iar dacă și-ar permite, nu au internet sau curent în zona respectivă. Dar nu aceasta este adevărata tragedie, ci cea a școlilor fizice.
La noi în țară, 43% dintre acestea nu sunt racordate la canalizare, în timp ce 16% (peste 1.800) dintre clădiri nu au apă curentă.
Ddatele oficiale ale Ministerului Educației au fost prezentate de organizația Energy Policy Group (EPG). Mai mult, potrivit anlizei, din peste 13.500 de clădiri analizate, 45% nu sunt reabilitate termic sau energetic.
Din 17.819 clădiri ale unităților școlare din România, doar pentru 11.571 au fost completate datele privind accesul la utilități, potrivit prezentării făcute de Radu Dudău, președintele EPG.
Suntem țara școlilor din Evul Mediu
Din aceste 11.517 de unități, 16%, adică 1.874 de clădiri nu erau conectate la o rețea de apă potabilă. 43% nu erau conectate la o rețea de canalizare, iar 63% dintre clădiri nu erau conectate la rețeaua de gaze naturale.
„Este o diferență foarte mae între standardele actuale de renovare, pe care le are în vedere Uniunea Europeană, și pe care noi vrem să le realizăm, și faptul că la noi în țară sunt în continuare atâtea școli care nu au acces la utilități minimale. Deci este enorm de lucru și este o responsabilitate socială și morală ca să susținem asemenea invesiții”, a spus Radu Dudău.
Din cele 13.596 de clădiri de școli și grădinițe analizate:
- 3.134 sunt nereabilitate
- 388 sunt în curs de reabilitare
- 3.008 sunt reabilitate parțial
- 1.344 nu necesită reabilitare
- 5.722 reabilitate