Rusia lovește cu tancul, Ungaria ne sapă cu acul – Planul de autonomie în Transilvania și complicitatea cu Rusia

Scrisoare deschisă

Către cei care țin minte și către cei care apasă butoanele: opinia publică și aleșii ei

Pe scenă e Moscova; în culise, Budapesta: una sparge geamul, cealaltă scoate, pe furiș, mobila din casă. Acesta este cadrul în care vă rog să citiți faptele de mai jos. Nu vă cer să mă credeți pe cuvânt. Vă cer să urmăriți firul logic al argumentelor, documentelor publice, investigațiilor aflate la două clicuri distanță și al declarațiilor oficiale. Dacă la capătul acestei pledoarii nu vi se va părea limpede că Ungaria lui Viktor Orbán a construit, pas cu pas, un stat paralel în Transilvania — cu acoperire rusească și cu intenția explicită de a converti controlul de facto într-un statut de jure — atunci să închidem această cauză. Dar dacă logica rezistă, avem datoria să ne apărăm.

Unde încep lucrurile: banii ca instrument de suveranitate transferată

Autonomiile nu cresc din sloganuri, ci din conturi. Aici intră în scenă două mecanisme cu nume aparent inocent: Fondul Bethlen Gábor (BGA) și Fundația Pro Economica. Primul este un fond public, bugetat prin Parlamentul de la Budapesta, creat pentru finanțarea „maghiarilor din afara granițelor”. Al doilea este o interfață civilă care rulează programe de granturi economice (agricultură, procesare, turism, IMM-uri) pe teritoriul României, dar cu bani ai statului ungar. Diferența față de filantropie? Volumul, recurența și condiționarea.

Când, an după an, intră în Transilvania sume de ordinul sutelor de milioane de euro, piesă cu piesă, proiect după proiect, apare o realitate pe care limbajul birocratic refuză s-o rostească: depindeți de noi. În 2018, numai BGA a împins în Transilvania 47 de miliarde de forinți (aprox. 148 de milioane de euro). Între 2010 și 2022, totalul către România depășește 400 de miliarde de forinți (peste 1 miliard de euro). Iar Ministerul Afacerilor Externe al României a consemnat, în 2023, că aceste programe s-au derulat fără consimțământul statului român. Nu e un amănunt procedural; asta se cheamă unilateralism pur.

Cum funcționează în teren? Exact cum te aștepți: firme de lapte și carne, pensiuni, terenuri, școli, proiecte „culturale”, ba chiar și publicații locale — Székelyhon, Erdély.ma — intră în circuitul banilor care vin de la Budapesta. Nu semnezi un jurământ, dar intri, economic, într-o dependență. Când următoarea tranșă îți ține ferma în viață sau acoperă salariile redacției, nu mai ești suveran; ești aliniat. Aceasta este, în forma ei cea mai concretă, autonomia de facto: un comportament economic colectiv care răspunde la un alt centru de putere.

Temelia „faptului împlinit”: proprietățile-simbol și „capetele de pod” din câmp

Granturile pot fi tăiate; proprietatea rămâne. De aceea, guvernul de la Budapesta nu s-a oprit la linii de finanțare. A trecut la achiziții. A făcut-o cu instrumente specializate: Manevi Zrt. și fundația-umbrelă Közép-európai Épített Örökség Megőrző Alapítvány (KEÉÖMA), vehicule cu statut public „de interes”, mutate sub controlul politic al regimului. Ce au cumpărat? Hoteluri-simbol din piețele centrale (Dacia/Pannónia la Satu Mare, Korona în Maramureș, Melody în Piața Unirii din Cluj), castele (Wesselényi, Jibou), imobile-colț cu vizibilitate urbană, plus hectare în câmp.

Cazul cel mai curat: Lőrinc Mészáros, prietenul-oligarh al lui Orbán, care în 2019 a preluat Farmland Development SRL și aproximativ 1.290 ha la Marghita. Poți să-i spui „investiție”; în realitate, este pre-poziționare. Când așezi stegulețe pe hartă — clădiri emblematice, noduri urbane, terenuri — creezi prezență materială și vizibilitate identitară greu reversibile. Într-o criză, exact această temelie devine argument: „Suntem de facto aici.”

Unde se făurește emoția: stadionul ca amvon, presa ca traducător politic

Politica mare se sprijină pe emoție. Așa apar FK Csíkszereda, Academia Secuiască cu centre satelit la Odorhei, Sfântu Gheorghe, Baraolt, Gheorgheni — mii de copii anual, cu obiectivul declarat de a fi integrați „în circulația de sânge al fotbalului maghiar”. Așa se ridică la Sfântu Gheorghe Sepsi OSK, cu academie și stadion peste standard pentru mărimea orașului — cu contribuții consistente de la Budapesta. Hocheiul primește patinoare, echipe, rețele.

Și în oglindă? Presa finanțată de statul ungar. Asociația pentru Spațiul Media Transilvan (EME) primește, între 2017–2022, circa 20 de milioane de euro, consolidând un trust în care intră Székelyhon, Krónika și o rețea de portaluri locale. Portavocea cu burtă roșu-alb-verde amplifică aceleași teme: anti-Bruxelles, pro-„model iliberal”, scepticism la sancțiunile anti-Rusia, normalizarea autonomiei și a simbolisticii „Ungariei Mari”. Astfel, succesele sportive devin trâmbițe identitare, iar mândria se traduce în capital politic.

Matrița pe termen lung: universitatea, bursele, amvonul

Dacă vrei să dureze, formezi elite și legitimezi moral proiectul. Universitatea Sapientia, din 2001 finanțată constant de statul ungar, cu campusuri la Cluj, Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Sf. Gheorghe, produce mii de absolvenți în fiecare an, cu diplome recunoscute în Ungaria și rețele profesionale care îi leagă, de facto, de centrul care i-a finanțat. Programele de burse — Stipendium Hungaricum și liniile BGA — mută elevi, studenți, profesori, jurnaliști în universitățile ungare și îi aduc înapoi cu reflexe și legături.

În paralel, între 2016–2021, Budapesta a renovat în România peste 400 de biserici (reformate, romano-catolice, unitariene). Aceste parohii devin centre de comunitate, amvoane ale mesajului „protectorul e la Budapesta”. Capul (educația) și inima (cultele) sunt puse pe aceeași direcție. În timp, autonomia nu mai pare o „cerere”, ci un firesc.

Breșa din interior: rețelele de fundații UDMR și accesul în zonele sensibile ale deciziei

Orice operațiune externă reușește cu o interfață internă. Rețelele de fundații controlate de lideri UDMR — Communitas, Illyes/IKA, Janovics Jenő, Aranka György, Progress, Identitas — au absorbit, de trei decenii, bani de la Budapesta și București și i-au redistribuit preferențial, disciplinând spațiul cultural-mediatic și blocând alternativele maghiare care nu stau aliniate. Această arhitectură s-a îmbinat astăzi cu BGA și Pro Economica, ceea ce a dus la dublă alimentare a acelorași beneficiari: bani dinspre guvernul ungar și bani dinspre ministerele de la București.

Iar în vârf — acces politic în comisiile parlamentare de control asupra SRI și SIE, precum și în portofolii guvernamentale care gestionează alocări majore către autoritățile locale. În teren, CJ Covasna și CJ Mureș sunt conduse de majorități UDMR, iar în Harghita influența este decisivă. Din acest punct, „autonomia de facto” nu mai este o metaforă: devine mecanism administrativ alimentat simultan din fonduri alocate la București și din granturi operate de la Budapesta.

Mașina de vot care se autoalimentează

În 2011, Budapesta schimbă regulile jocului: naturalizare simplificată pentru etnicii maghiari din afara granițelor, cu drept de vot prin corespondență. Până în 2022, sunt peste 1,1 milioane de noi cetățeni ungari; în 2018, aproape jumătate din voturile prin poștă vin din România; în 2022, peste 280.000 de votanți cu dublă cetățenie numai în Transilvania. Votul merge covârșitor către Fidesz. Banii trimiși în Transilvania se întorc la Budapesta sub formă de vot; votul consolidează regimul, care trimite înapoi și mai mulți bani. Buclă închisă.

De ce Rusia? Pentru că cine vrea „de jure” are nevoie de umbrelă

Rusia lovește cu tancul, Ungaria ne sapă cu acul: două direcții, același rezultat — slăbirea statului român. După 2022, e clar: cine poate face în Europa frontierele „negociabile” este Rusia — prin haos controlat. La schimb, Budapesta plătește cu ce are: veto-uri în UE, diluări de sancțiuni, blindarea Paks II și a contractelor cu Gazprom, tolerarea băncii-paravan a Kremlinului (IIB, la Budapesta), refuzul expulzărilor de diplomați. Timp de patru ani, IIB a funcționat în Schengen cu imunități; abia sancțiunile SUA din aprilie 2023 au forțat retragerea Ungariei. În paralel, presa și tribunele oficiale — Băile Tușnad — fac anual catehismul revizionist: eșarfa „Ungariei Mari” (2022) n-a fost un accident, ci un semnal.

Iar când, în septembrie 2025, apar incursiuni cu drone la frontiera Ucrainei, Budapesta răspunde nu doar cu insulte („Zelenski și-a pierdut mințile”), ci și cu reflexul cinic care transpare din discursul lui Orbán — „Și ce dacă…?!”. Consecință: Ungaria este exclusă din proiectul european „drone wall” pentru lipsă de încredere. Nu mai vorbim de „neutralitate”; vorbim de aliniere practică la narativul Kremlinului. Un stat membru UE și NATO joacă breșa din interior.

Sinteza probelor și diagnosticul final

Banii (BGA/Pro Economica) instalează dependență; proprietățile (Manevi/KEÉÖMA, Mészáros) așază fapte împlinite; sportul + media (Sepsi, Csíkszereda, EME) produc mobilizare și narațiune; educația + cultele (Sapientia, 400+ biserici renovate) creează elite și legitimitate; interfața UDMR leagă totul de resursele statului român și de mecanismele de supraveghere și alocare; naturalizarea livrează vot care menține regimul; iar Moscova oferă umbrelă și momentul. Nu e o succesiune de întâmplări. Este o arhitectură. Nu un „vecin dificil”, ci o amenințare sistemică la adresa suveranității României.

Ce cer în numele dreptului de a ne păstra țara întreagă

Nu atac drepturi ale nimănui și nu contest identități. Cer apărarea ordinii constituționale. Cer ca Ungaria să fie înscrisă explicit, imediat după Federația Rusă, la capitolul „Riscuri și amenințări” din Strategia Națională de Securitate. Cer măsuri operative prin CSAT și instituțiile competente.

Nu poți fi și arbitru, și jucător. Câtă vreme UDMR e parte a Guvernului, nu va accepta ca „Ungaria-mamă” să fie menționată ca ”amenintare”, sau măcar ”risc” în Strategia Națională de Apărare/Strategia de Securitate Națională. De aceea cer o procedură fără dubiu: analiza de securitate privind acțiunile Budapestei să fie realizată de structuri tehnice independente, iar miniștrii sau parlamentarii aflați în conflict de interese să fie recuzați din vot. Cer, fără echivoc: evaluare independentă, recuzare, vot distinct pe „Ungaria – amenințare/risc”.

Ca să nu rămânem la constatări și principii, e nevoie de câteva măsuri de bun-simț, proporționale și verificabile, care pot fi adoptate în cadrul legal existent, fără stigmatizări și fără excese:

• Evaluare tehnică independentă pe subiectul „Ungaria ca risc la securitatea națională a României”, cu recuzarea punctuală a celor aflați în conflict de interese și cu vot distinct pe acest capitol.
• Transparență obligatorie pentru finanțări transfrontaliere în media, ONG-uri, educație și culte (raportare publică periodică a sursei banilor, beneficiarilor finali și condițiilor).
• Screening prealabil pentru achiziții și granturi provenite de la entități cu control politic la Budapesta, cu criterii clare și proporționale, aliniate la practicile UE.
• Registru al proprietăților-simbol și drept de preempțiune limitat în timp pentru clădiri istorice/castele/hoteluri emblematice și pentru terenuri din perimetre sensibile.
• Audit țintit al fluxurilor BGA/Pro Economica și al fundațiilor-interfață, cu publicarea concluziilor neclasificate (maparea dependențelor, condiționalităților, beneficiarilor).
• Reguli de conformitate în media: declararea finanțărilor externe, marcarea conținuturilor susținute financiar, interdicția sponsorizării politice disimulate.
• Reziliență locală în Harghita–Covasna–Mureș: granturi competitive pentru presă independentă (inclusiv în limba maghiară) și programe de educație media.
• Screening de integritate pentru funcții cu acces la informații sensibile sau pârghii bugetare (comisiile de control asupra SRI/SIE, programe naționale de investiții).
• Raport public anual privind implementarea acestor măsuri și revizuire periodică: dacă indicatorii de risc scad, măsurile se relaxează; dacă cresc, se ajustează proporțional.

Scopul nu e pedeapsa, ci igiena instituțională: reguli egale pentru toți, transparență, recuzare unde e cazul și control democratic asupra zonelor sensibile. Restul e retorică.

Nu dramatizez. Descriu. Suveranitatea nu piere într-o zi, cu tancuri la porți; se erodează în plăți recurente, achiziții „de patrimoniu”, stadioane „pentru copii”, diplome „prietenoase”, predici „calde” și veto-uri puse în slujba altcuiva. Toate acestea s-au întâmplat. A le recunoaște nu înseamnă a urî pe cineva, ci a te apăra.

De aici încolo, nu mai ține de patimă, ci de proceduri: transparență, recuzare când există conflict de interese, evaluare independentă și vot distinct pe „Ungaria – amenințare”. Dacă vrem să avem ce lăsa copiilor noștri, acum e momentul să numim pericolul, să-l înscriem în Strategia de Securitate Națională și să punem frâne acolo unde suntem încă suverani: în lege, în securitate, în demnitate.

Semnat,
Dan Badea – jurnalist investigații

About The Author

Dan Badea

Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică.
Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul.
Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” – Nemira, 1998.

See author's posts