Thursday, January 23, 2025
AcasăAdministrație publicăScandalul în Programul Casa Verde Fotovoltaice ia amploare

Scandalul în Programul Casa Verde Fotovoltaice ia amploare

Scandalul în Programul Casa Verde Fotovoltaice ia amploare, în condițiile în care Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) blochează 33.000 de potenţiali prosumatori, acuzăre prezentanţii Greenpeace România 

Mai mult, după oprirea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, instituţia nu reuşeşte să ofere explicaţii clare şi să repornească programul de finanţare.

„Programul de finanţare pentru cetăţenii care doresc să îşi monteze panouri fotovoltaice a fost oprit pe 10 septembrie, după doar câteva ore de la deschiderea lui. Justificarea AFM a fost destul de seacă, invocând o “analiză asupra modului de funcţionare”. Decizia AFM a stârnit un val de nemulţumire în rândul zecilor de mii de posibili aplicanţi şi a instalatorilor de sisteme fotovoltaice. O lună mai târziu, AFM continuă tăcerea care lasă loc suspiciunilor şi acuzaţiilor. AFM s-a angajat încă din timpul dezbaterilor pentru noua lege a regenerabilelor (legea 184/2018) că va demara un program de finanţare pentru a sprijini instalarea de panouri fotovoltaice. Finanţarea anunţată a fost extrem de atrăgătoare pentru cei interesaţi să devină mici producători de energie: 20.000 de lei/proiect pentru minim 3 kW instalaţi, fiind suficiente fonduri pentru 33.000 de instalări. Peste 80% din finanţare (536 milioane lei) este asigurată din bani europeni, prin Programul Operaţional Regional (POR), valoarea totală a granturilor fiind de 656 milioane lei”, spun oficialii Greenpeace România.

Lipsa de comunicare din partea AFM a generat un şir lung de întrebări şi speculaţii din partea celor interesaţi. Ulterior, reprezentanţii instituţiei au declarat că au sesizat “organele abilitate” referitor la unele nereguli constatate în timpul înscrierilor.

„După ce au aşteptat mai mult de un an de zile începerea acestui program, 33.000 de cetăţeni nu pot deveni prosumatori din cauza AFM. Greenpeace România cere repornirea cât mai rapidă a programului de finanţare pentru prosumatori. Este inadmisibil ca, timp de o lună, Administraţia Fondului pentru Mediu să nu ofere lămuriri detaliate asupra motivelor pentru care a oprit înscrierile. Ce nereguli au fost sesizate? Cine este responsabil pentru ele? De ce a fost sesizat Parchetul? E cât se poate de îngrijorător că un program de finanţare care poate să deschidă calea producţiei de energie verde la nivel individual, de prosumator, riscă să fie compromis”, susţine Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România.

AFM a prelungit sesiunea de depunere a dosarelor

Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice se prelungeşte până la data de 13 decembrie 2019, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Potrivit AFM, scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuinţele situate la cel puţin 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice şi prin reducerea utilizării combustibililor convenţionali.

Programul se adresează unităţilor administrativ-teritoriale care se regăsesc în lista potenţialilor beneficiari pentru care se pot depune cereri de finanţare, numărul de gospodării şi sumele alocate acestora, publicată pe site-ul AFM.

Suma alocată sesiunii de finanţare pentru acest an este de 230 milioane lei. Finanţarea nerambursabilă acordată de AFM este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei (inclusiv TVA), pentru fiecare sistem fotovoltaic care deserveşte o gospodărie.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate