Nici bine, nu au dat jos Guvernul Dăncilă, că Dan Barna s-a și apucat de promisiuni electorale USR care par destul de greu de ținut. Printre acestea se numără construcția de autostrăzi, dar și impozit zero pentru salariul minim pe economie.
Dan Barna, susţinut de Dacian Cioloş, şi-a lansat vineri, la Sibiu, programul pentru campania alegerilor prezidenţiale, structurat în 10 proiecte, care se referă la modificarea Constituţiei, sănătate, educaţie, infrastructură, mediu şi măsuri sociale şi economice
„Nu ne putem aştepta să existe vreo dezvoltare de orice fel atâta timp cât nu înţelegem că statul român trebuie să susţină antreprenorii. Trebuie să susţină iniţiativa privată şi trebuie să adopte măsuri prin care nu doar să se asigure că nu se scurg bani, că nu se pierd bani în zona gri, ci trebuie să adopte măsuri prin care oamenii să fie încurajaţi să fie şi buni contribuabili şi să vadă că statul îi susţine în demararea de afaceri”, a declarat Dan Barna.
Dacă vorbim despre infrastructură, nicio regiune nu mai trebuie să rămână izolată.
„Nu se poate ca un antreprenor să facă un metru de autostradă, iar statul român să nu fie în stare la 30 de ani de la revoluţie să lege provinciile istorice”, a declarat Dan Barna, la lansarea programul său, la Sibiu.
Dan Barna a mai promis pe lângă construcția de autostrăzi pentru care are un extrem de elaborat plan, și modernizarea căilor ferate, dar nu a spus din ce bani, având în vedere că „mamutul” care administrează ionfrastuctura feroviară este într-un mare impas financiar.
„Trebuie să conectăm toate provinciile istorice cu autostrăzi şi să reînnoim căile ferate. Proiecte precum A1 Sibiu-Piteşti, A8 Iaşi-Târgu Mureş, A0 Centura Bucureşti, A3 Transilvania, A6 Lugoj-Craiova sau A3 Ploieşti-Braşov vor avea finanţare adecvată şi management profesionist”, a declarat Dan Barna.
Stoparea impozitării sărăciei este un al proiect al lui, iar aici se referă la cei care câștigă salariul minim pe economie. Ce nu a luat în calcul candidatul la prezidențiale este faptul că, printre cei care sunt plătiți cu salariul minim pe economie, sunt destui care primesc și bani la negru. Astfel că printr-o impozitare de 0% nu face decât să ajute evaziunea fiscală.