sâmbătă, mai 28, 2022
AcasăAgenda ZileiExterneȘeful informațiilor militare ucrainene: Rusia, despre care știm totul, inclusiv ce planuri...

Șeful informațiilor militare ucrainene: Rusia, despre care știm totul, inclusiv ce planuri militare are, va fi învinsă înainte de sfârșitul anului

Războiul din Ucraina va ajunge la un „punct de cotitură” în luna august, iar Rusia va fi învinsă „înainte de sfârşitul anului”, a declarat şeful serviciilor de informaţii militare ucrainene, asigurând că armata va reuşi să recucerească întregul teritoriu, relatează AFP.

Victoria nu va fi ”uşoară”, dar ”se va întâmpla”, a declarat Kiril Budanov într-un interviu acordat postului britanic Sky News publicat vineri seară, în care a apărut senin şi s-a declarat ”optimist” având în vedere evoluţia actuală a conflictului.

”Punctul de cotitură va veni în a doua jumătate a lunii august” şi ”majoritatea operaţiunilor militare se vor încheia până la sfârşitul anului”, preconizează el.

Potrivit lui Budanov, armata rusă „suferă pierderi grele în oameni şi arme”, nu în ultimul rând pentru că Ucraina ştie „totul” despre ea, inclusiv planurile sale militare.

Până în prezent, Rusia nu a reuşit să revendice controlul complet decât asupra unui singur oraş important, Herson (sud), iar ofensiva militară despre care mulţi experţi au prezis că va avea o ascensiune fulminantă a fost marcată de eşecuri, în special logistice.

După ce nu a reuşit să ajungă la porţile Kievului, statul major rus a fost nevoit să îşi revizuiască obiectivele, restrângând ofensiva în estul şi sudul ţării. La sfârşitul săptămânii, lupte grele se desfăşurau în regiunea Donbas. Statul major general ucrainean a raportat că, în regiunile Doneţk şi Tavria, armata rusă a folosit „mortiere, artilerie, lansatoare de grenade şi mijloace aeriene pentru a provoca daune maxime armatei ucrainene”, vizând personalul, fortificaţiile şi clădirile.

Ministerul ucrainean al Apărării estimează pierderile ruseşti la peste 26.000 de soldaţi, 199 de avioane şi aproape 1.200 de tancuri de la începutul invaziei, la 24 februarie. Surse occidentale vorbesc de 12.000 de soldaţi ruşi ucişi. Cu toate acestea, nu sunt disponibile statistici independente.

Budanov a mai spus că preşedintele rus, Vladimir Putin, se află ”într-o stare fizică şi psihologică foarte proastă”, afirmând că acesta este ”foarte bolnav” şi că suferă de ”mai multe boli în acelaşi timp, inclusiv de cancer”.

În aprilie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat publicaţiile din presa străină potrivit cărora Vladimir Putin ar avea cancer drept „invenţii şi minciuni”. De la începutul pandemiei, Peskov a reiterat în mod regulat că Putin, care a fost vaccinat împotriva coronavirusului în martie 2021 şi a primit o a treia doză de vaccin în luna septembrie a aceluiaşi an, are o ”sănătate excelentă”.

Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate