sâmbătă, martie 15, 2025
AcasăAgenda ZileiEconomieTecuci: Un bărbat a cumpărat 1000 de litri de motorină într-un rezervor...

Tecuci: Un bărbat a cumpărat 1000 de litri de motorină într-un rezervor de plastic care s-a răsturnat pe şosea

O autospecială de la Secţia de Pompieri Tecuci a acționat, joi, pentru asigurarea măsurilor PSI, după ce pe o stradă din municipiul Tecuci s-a răsturnat un rezervor de plastic ce conţinea 1.000 de litri de motorină, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

Potrivit acestuia, combustibilul fusese încărcat într-o staţie de carburanţi din oraş, de o persoană care venise la benzinărie cu un autovehicul carosat, pe platforma din spate aflându-se rezervorul, din plastic.

În momentul în care conducătorul auto a plecat cu autovehiculul, pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Tecuci, rezervorul s-a răsturnat, combustibilul împrăştiindu-se pe carosabil.

O echipă de inspectori ai Departamentului de Prevenire Incendii efectuează o anchetă la faţa locului, urmând să aplice sancţiuni atât benzinăriei cât şi proprietarului autovehiculului, întrucât este interzisă comercializarea de combustibil în orice tip de rezervor.

Individul care și-a pus la sufertaș o tonă de carburant, de teama unei scumpiri, pierzând dintr-odată cel puțin 8.000 de lei, este doar unul dintre miile de creduli cu minte scurtă pe care s-au bazat autorii dezinformării de fabricație rusească.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate