AcasăAgenda ZileiTraian Băsescu şi-a depus candidatura ca primar general al Capitalei

Traian Băsescu şi-a depus candidatura ca primar general al Capitalei

Europarlamentarul Traian Băsescu și-a depus candidatura ca primar general al Capitalei, afirmând că Partidul Mişcarea Populară va susţine PNL la moţiunea de cenzură, chiar dacă liberalii au determinat intrarea lui în cursa electorală pentru București. 

„PMP va rămâne loial alianţei cu PNL, chiar dacă au determinat intrarea mea în această cursă, pur şi simplu ne-au umilit. Şase luni de când s-a convenit susţinerea Guvernului. Ne-au spus că mergem în alianţă la Bucureşti şi cu o săptămână înainte ne-au spus că nu se mai poate, ceea ce nu e în regulă, nici măcar ca şi comportament. Dar asta nu înseamnă că noi nu ne vom ţine cuvântul de a-i susţine până la ultimul vot”, a precizat Băsescu.

El a susţinut că va obţine 30% din voturile electoratului bucureştean.

„Nu am analiză pe rupturi, dar am analiză pe electorat. Voi face peste 30% din opţiunile de vot. Vom vedea dacă asta va fi suficient. Dar voi face peste 30%”, a susţinut fostul preşedinte.

Referitor la dosarul privind colaborarea sa cu fosta securitate, Băsescu a spus că va câştiga acest proces.

Traian Băsescu, primar general al Capitalei

„Mi-am depus candidatura, sper că sunt îndeplinite toate condiţiile. Ca să fie lucrurile în bună regulă, am anexat în dosar o informare către Biroul Electoral în care spun aşa: după patru adeverinţe de necolaborare cu securitatea, în prezent, pe rolul ÎCCJ se află recurs dosarul, numărul. Deci nu am făcut secret, deşi nu există penalizare administrativă pentru lucrul acesta, dar am considerat că e corect să pun acest adaos la declaraţie, deşi vă asigur că o să câştig procesul”, a afirmat Băsescu.

Potrivit lui Băsescu, problema de fond este poluarea, iar soluţia pe care el o va aplica este aceea a eliminării pierderilor de căldură.

„Fondul problemei este poluarea, care trebuie rezolvată în primul rând reducând pierderile de energie prin izolarea termică a blocurilor şi a caselor. Atâta timp cât blocurile pierd 20% din cantitatea de căldură, încălzesc atmosfera – cei care produc energie – asta consumă şi eliberează în atmosferă emisii de carbon. Una din soluţii este să eliminăm pierderile de căldură şi în felul acesta se va produce mai puţină energie termică pentru încălzire. Este soluţia pe care o veţi vedea pusă prima pentru toate statele UE pe lista de priorităţi în acest proces al Europei verzi”, a punctat Băsescu.

În ceea ce priveşte încălzirea şi apa caldă, el a susţinut că acestea au rămas la stadiul la care le-a lăsat când era primar general al Capitalei.

„Încălzirea şi apa caldă au rămas la stadiul la care le-am lăsat. Am făcut contorizarea în mandatul meu, am modernizat şi automatizat cele 756 de puncte termice şi de atunci s-a ştiut că RADET-ul va intra în faliment, odată cu contorizarea la scară de bloc. Toată lumea a ştiut lucrul ăsta, nu s-a făcut nimic. Ce trebuia făcut? Trebuiau aduse, în spatele noilor puncte termice automatizate, centralele de cvartal, care să fie cuplate la unu, două, trei puncte termice, în funcţie de numărul de blocuri”, a explicat Traian Băsescu.

About The Author

Articole asemanătoare

Cele mai accesate