Trei lideri ai sindicatului Sanitas Prahova au fost trimişi în judecată pentru delapidare, ei fiind acuzaţi că şi-au însuşit sute de mii de lei din sumele de bani provenite din cotizaţiile membrilor.
Potrivit datelor cuprinse în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti prin care au fost trimişi în judecată Dan Victor Stroe, Maria Nicolescu şi Luminiţa Gologan, faptele au avut loc în perioada 2011-2020, fiind vorba despre zeci de acte materiale reţinute în sarcina inculpaţilor, transmite Agerpres.
„La data de 7 februarie 2020, organele de cercetare ale poliţiei judiciare s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că persoane din conducerea Sindicatului Judeţean Sanitas Prahova au direcţionat o parte din sumele de bani provenite din cotizaţiile membrilor de sindicat către un alt cont bancar decât cel aflat în evidenţele contabile ale sindicatului. (…) Toţi cei trei inculpaţi au avut calitatea de administratori ai bunurilor Sindicatului Judeţean Sanitas Prahova. Analizând probatoriul administrat, constatăm că există indicii temeinice privind faptul că (…) şi-a însuşit sumele de bani din fondurile destinate sindicatului, în mod repetat, în perioada 2011-2020, de 27 de ori împreună cu (…) (237.114 lei) şi de 8 ori cu (…) (55.400 lei). Din această sumă, (…) a achitat 50.000 lei conform chitanţei din data de 05.03.2020, iar (…) suma de 64.800 lei. (…) De asemenea, există probe cu privire la faptul că (…) şi-a însuşit sumele de bani din fondurile Sindicatului Sanitas, în repetate rânduri, de 27 de ori, împreună cu (…) şi de 58 de ori, singur, prin retragerea sumelor de la bancomat, suma totală fiind de 390.014 lei. Din această sumă, a achitat 73.750 lei aşa cum reiese din ordinele de plată depuse la dosarul cauzei. În aceeaşi măsură, există probe că (…) şi-a însuşit bani din fondurile sindicatului în 8 rânduri, prin retrageri de la casieria băncii împreună cu (…), suma totală fiind de 55.400 lei”, spun procurorii.
Conform datelor postate pe portalul instanţelor de judecată, în sarcina lui Dan Victor Stroe au fost reţinute 8 acte materiale în perioada 2019-2020, în sarcina Mariei Nicolescu – 35 de acte materiale în perioada 2011-2020, iar în sarcina Luminiţei Gologan – 85 de acte materiale în perioada 2011-2019.
Sindicatul Judeţean Sanitas Prahova a comunicat faptul că nu se constituie parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat.