sâmbătă, decembrie 3, 2022
AcasăAgenda ZileiUSR susține nou guvern decât în anumite condiții

USR susține nou guvern decât în anumite condiții

Preşedintele USR, Dan Barna, va merge mâine la o nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni, unde va avea o discuţie cu liderii din teritoriu pentru a stabili condiţiile în care USR va susţine noul cabinet de tranziţie

Deși au participat la dărâmarea guvernului Dăncilă, USR nu vrea să intre la guvernare decât după alegerile parlamentare.

Potrivit liderului USR, există consens în interiorul partidului pentru patru condiţii şi anume:

  • adoptarea legii alegerii primarilor în două tururi de scrutin,
  • adoptarea iniţiativei „Fără penali în funcţii publice”,
  • desfiinţarea legii recursului compensatoriu
  • consultarea Parlamentului pentru desemnarea comisarului european din partea României. 

„Voi merge mâine la încă o rundă de consultări la Palatul Cotroceni. Până la sfârşitul acestei zile voi avea o discuţie cu liderii USR din teritoriu pentru a stabili condiţiile în care am putea să acordăm un vot de învestitură unui cabinet de tranziţie. Alianţa USR PLUS a spus constant că va intra la guvernare doar după alegerile parlamentare. Poziţia noastră rămâne fermă: în actualul context politic orice formulă guvernamentală ar fi instabilă, incapabilă să facă reformele necesare şi ar depinde de PSD care va deveni arbitrul oricărei strategii. Putem însă să acordăm votul de învestitură unui cabinet care îşi asumă o durată de viaţă limitată pentru pregătirea alegerilor. Voi propune colegilor mei să cerem mâine la Cotroceni un calendar clar pentru anticipate”, a scris Barna pe Facebook.

Exista deja în USR şi în Alianţă un consens pentru câteva condiţii ce ţin de valori, fără de care USR nu va da vot de învestitură.

„Noi le-am susţinut deja de multă vreme şi pot fi rezolvate foarte rapid prin procedură parlamentară, care trebuie să aibă loc înainte de orice alt vot. E o probă de funcţionare şi responsabilitate a majorităţii care ar urma să voteze guvernul şi o dovadă minimală de bună credinţă privind direcţia ţării în perioada următoare. Abia după îndeplinirea lor vom putea vorbi despre noul guvern şi celelalte obiective ce trebuie să se regăsească în mandatul său. Cele patru condiţii sunt: Adoptarea legii privind alegerile pentru primari în două tururi – esenţială pentru legitimitatea aleşilor locali şi recuperarea democraţiei la nivel local. Votarea iniţiativei „Fără Penali în funcţii publice” pentru care au semnat peste un milion de români. Consultarea Parlamentului asupra propunerii pentru poziţia de Comisar European ce revine României. Desfiinţarea prin lege a recursului compensatoriu care a eliberat din închisori peste 20.000 de infractori dintre care mulţi au comis noi fapte de violenţă. Toate aceste lucruri se pot întâmpla într-o zi de muncă la Parlament”, a mai scris Barna

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate