Valoarea patrimoniului CET Arad a scăzut de cinci ori în şase luni, de la 45 la 9 milioane de lei, iar deputatul USR Sergiu Vlad solicită un control al Curţii de Conturi.
„CET Arad s-a prăbuşit în primul semestru din 2018. Valoarea patrimoniului CET Arad SA a scăzut de cinci ori în cele şase luni premergătoare intrării în insolvenţă. USR solicită explicaţii autorităţilor locale, precum şi intervenţia organelor de control ale statului”, spune deputatul Sergiu Vlad.
Situaţiile financiare depuse de SC CET Arad SA pentru primul semestru al anului 2018 arată că valoarea companiei a scăzut de la 45 la 9 milioane de lei. „Comparativ cu perioada similară a anului precedent (2017), când înregistra un profit de 2 milioane de lei, în prima jumătate a lui 2018 societatea a înregistrat o pierdere de 36 de milioane de lei. Amintim că pe 27.06.2018 s-a deschis procedura de insolvenţă pentru centrala arădeană, la solicitarea debitoarei (SC CET Arad SA). Administraţia locală a explicat această decizie prin nevoia de a proteja societatea, angajându-se să depună un plan de reorganizare în termen de 6 luni”, spune parlamentarul.
Potrivit lui, pierderea a 80% din valoarea principalului furnizor de energie termică al municipiului în jumătate de an este cel puţin ciudată, dacă nu imposibil de explicat.
„Ne dorim să aflăm care au fost acele circumstanţe atât de speciale din primul semestru al lui 2018, care să lovească atât de grav patrimoniul CET Arad SA. Am solicitat explicaţii acţionarului principal, Municipiul Arad şi totodată am cerut o verificare a Curţii de Conturi. Vom fi de asemenea foarte atenţi la derularea procedurii de insolvenţă, pentru a vedea dacă primăria doreşte cu adevărat salvarea centralei sa,u doar vânzarea sa la fier vechi”, mai spune Sergiu Vlad.
Consilierii municipali din Arad au aprobat, la 28 februarie creşterea preţului de facturare a energiei termice livrată populaţiei de la 273,85 lei la 391,74 de lei gigacaloria, adică cu 40%, măsura urmând să fie aplicată din sezonul rece 2019-2020, iar în acest sezon diferenţa de preţ este acoperită cu subvenţii din bugetul local. Tariful total, care include producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea agentului termic va fi de 596,27 lei/Gcal (inclusiv TVA) şi a fost aprobat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) la finele anului trecut.
Foto: Glasul Aradului