marți, decembrie 3, 2024
AcasăAgenda Zilei13 agenții de turism, acuzate că au păcălit turiștii

13 agenții de turism, acuzate că au păcălit turiștii

Consiliul Concurenţei a sancţionat 13 agenţii de turism şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu amenzi în valoare totală de 11.419.539.35 lei (aprox. 2,45 milioane euro) pentru coordonarea comportamentului pe piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism.

Autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioada iunie 2013-septembrie 2016, 13 agenţii de turism și-au coordonat politicile comerciale, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, cu scopul de a nu permite scăderea preţurilor produselor/pachetelor turistice comercializate.

Astfel, agenţiile de turism nu au redus, sub un anumit nivel, preţul de vânzare către clienți pentru produsele turistice şi/sau pachetele de servicii turistice comercializate (ex.: bilete de avion în zborurile tip charter – atât ca produs turistic individual, cât și ca o componentă dintr-un pachet de servicii turistice). De asemenea, acestea au limitat sau au eliminat campaniile promoționale ale companiilor concurente care ofereau reduceri sau gratuităţi clienţilor şi şi-au împărțit numărul de locuri în avioanele contractate pentru zborurile de tip charter pentru a limita astfel în mod artificial oferta în vederea creșterii prețului de vânzare.

Amenzile au fost aplicate astfel:

  1. Aerotravel S.R.L.                                          400.754,46 lei (aprox. 86.003 euro);
  2. Air Fla S.R.L.                                                     9.618,91 lei (aprox. 2.064euro);
  3. Corali Holidays S.R.L.                                       6.644,12 lei (aprox. 1.426 euro);
  4. Eximtur S.R.L.                                              685.116,14 lei (aprox. 147.027 euro);
  5. Fibula Air Travel S.R.L.                                   88.310,64 lei (aprox. 18.952 euro);
  6. Happy Tour S.R.L.                                        519.597,56 lei (aprox. 111.506 euro);
  7. Nova Travel S.R.L.                                       124.616,00 lei (aprox. 26.743 euro);
  8. Paralela 45 Turism S.R.L.                          1.723.737,00 lei (aprox. 369.917 euro);
  9. Prestige Tours International S.R.L.           2.139.282,82 lei (aprox. 459.093 euro); 
  10. Prompt Service Travel Company S.R.L.       186.084,73 lei (aprox. 39.934 euro); 
  11. Rezeda World Travel S.R.L.                              28.780,08 lei (aprox. 6.176 euro); 
  12. Tez Tour S.R.L.                                                  55.930,00 lei (aprox. 12.003 euro); 
  13. Touring Europabus Romania S.R.L.            5.397.762,87 lei (aprox. 1.158.368 euro).

Christian’76 Tour S.R.L. a aplicat la programul de clemenţă, oferind dovezi privind existenţa faptelor anticoncurenţiale, şi a primit imunitate la amendă.

Companiile Aerotravel S.R.L., Eximtur S.R.L., Fibula Air Travel S.R.L., Nova Travel S.R.L., Paralela 45 Turism S.R.L., Prompt Service Travel Company S.R.L., Rezeda World Travel S.R.L., Tez Tour S.R.L., Touring Europabus Romania S.R.L. au recunoscut participarea la practica anticoncurenţială şi au beneficiat de reducerea cu 20% din nivelul de bază al amenzii.

Investigația va continua analiza privind posibilul comportament anticoncurențial al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., respectiv facilitarea săvârşirii faptei anticoncurenţiale.

În cadrul aceleiaşi investigaţii, Consiliul Concurenţei a sancţionat ANAT cu 53.304,02 lei (11.439,12 euro) deoarece, în perioada septembrie 2012 – aprilie 2016, a interzis membrilor săi care operau ca revânzători pentru produse turistice și/sau pachete de servicii turistice, să acorde clienţilor reduceri sub forma cedărilor unei părţi din comisioanele ce le reveneau de la companiile (tur-operatorii) care ofereau acele produse/pachete turistice.

ANAT şi-a recunoscut fapta anticoncurenţială şi a beneficiat de o reducere a amenzii de 20%.

Totodată, Consiliul Concurenţei a impus ANAT obligaţia de a organiza şi derula acţiuni de instruire pentru agenţiile membre şi angajaţii acestora, pentru a cunoaște reglementările din domeniul concurenței şi, astfel, să poată identifica posibile practici anticoncurențiale.

Aceasta este prima investigaţie declanşată de Consiliul Concurenţei în urma unor informaţii primite printr-o sesizare anonimă înregistrată pe Platforma avertizorilor de concurenţă.

În acelaşi timp, Autoritatea de Concurenţă a solicitat îmbunătăţirea cadrului de reglementare prin corecta şi completa transpunere a Directivei europene privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate (Directiva UE 2302/2015), astfel încât să fie protejaţi atât turiştii, cât şi operatorii din domeniu. Consiliul Concurenţei consideră că este foarte important să fie acoperit complet riscul turistului, iar, la acest mecanism de despăgubire/de garanţii, agenţiile de turism trebuie să participe proporţional cu riscul asigurat, respectiv cu avansul primit de la client. Garanțiile agențiilor de turism nu trebuie limitate la participarea la un fond de garantare a pachetelor de călătorie, ci pot funcționa distinct sau asociat cu scrisori de garanție bancară, polițe de asigurare sau alte instrumente de garantare legal constituite.

Ce spun agențiile de turism anchetate

Christian Tour nu a fost amendată

Christian Tour este singurul operator de turism care nu a fost sancționat de către Consiliului Concurenței, la finalul investigației privind înțelegeri între competitori pentru a ține prețul vacanțelor ridicat. 

„Agenția de turism a fost promotorul unei concurențe reale, prin prețuri accesibile oricui și a refuzat să se ralieze înțelegerilor privind prețurile cu agențiile concurente, în dezavantajul turistului. Christian Tour a fost cel care a dat startul unei abordări comerciale orientate spre client, fapt pentru care a fost blamat și atacat de către unii dintre concurenți, care s-au coalizat în încercarea de pune capăt practicii prețurilor accesibile promovate de către Christian Tour”, au afirmat reprezentanții companiei. 

Turoperatorul a primit imunitate la amendă după începerea investigației datorită cooperării cu Consiliul Concurenței în cadrul anchetei, care a ținut cont și de comportamentul corect constant al Christian Tour pe piață.

“După declanșarea investigației, decizia luată de conducerea Christian Tour a fost aceea de a colabora total și transparent cu reprezentanții Consiliului Concurenței pentru aflarea adevărului și în spiritul respectării legii. Ancheta în domeniul turismului scoate la lumină detalii privind modul în care unele mari agenții turoperatoare din țara noastră s-au înțeles nu doar asupra prețului vacanțelor, ci și în privința unei strategii comune împotriva competitorilor care practicau prețuri mai mici la pachetele turistice, așa cum este Christian Tour”, a declarat Marius Pandel, unul dintre acționarii Christian Tour.

Corespondența pe e-mail dintre reprezentanții agențiilor de turism, adunată de investigatori într-un raport voluminos, de câteva sute de pagini, arată, între altele, modul în care principalii actori din piața de turism stabileau prețurile la vacanțele cu avion charter, precum și strategia lor de a împiedica agenția Christian Tour să opereze chartere în anumite destinații. 

Investigația Consiliului Concurenței a început după ce în atenția instituției a ajuns o înregistrare video publicată pe Youtube și făcută la o întâlnire a agențiilor organizată la Predeal în 2013, unde unul dintre vorbitori a îndemnat direct la stabilirea unui preț minim al vacanțelor și la coordonarea comportamentelor pe piață, în defavoarea clienților.

Paralela 45 atacă Consiliul Concurenței

Reprezentanții Paralela 45 spun că au acceptat amenda Consiliului Concurentei pentru a închide o investigație care trenează de patru ani. 

„Există multe practici ale Consiliului Concurenței care nu sunt cunoscute publicului larg. De unde să știi că dacă primești un email neconform cu regulile de concurență, trebuie să te dezici? Nimeni, niciodată, nu a făcut astfel de precizări, iar activitatea de prevenție a Consiliului Concurenței este aproape zero. Referitor la acest aspect, Paralela 45 a înaintat către Consiliul Concurenței, chiar înainte de începerea acestei investigații, o adresă prin care solicită clarificări cu privire la practicile concurențiale. Adresa a rămas fără răspuns!”, spun reprezentanții Paralela 45.

În plus, analizele făcute de Consiliul Concurenței în cadrul investigației activității agențiilor de turism nu au la bază verificarea impactului în piață.

“Paralela 45 a fost amendată pentru o corespondență de 11 email-uri, fără niciun impact pe piață. Discuțiile despre împărțirea locurilor pe charter dintre turoperatori nu au avut un impact negativ în piață, nu au creat prejudicii nimănui. Nu e nimic ilegal ca touroperatorii să își împartă locurile pe avioane, aceeași practică este întâlnită și în străinătate. Împărțirea locurilor pe un charter se face pentru a avea garanția că acesta va opera întregul sezon. Nu sunt tarife impuse, sunt costurile reale ale vacanțelor pe charter. Reducerile la cazare pentru pachetele pe charter vin de la hotelieri, ori fac parte din campanii pe care le au, din când în când, touroperatorii”, declară Alin Burcea, proprietarul Paralela 45.

Potrivit lui, informațiile prezentate Consiliul Concurenței de agenția care a primit imunitate la amendă sunt exagerări făcute cu scopul de a nu fi sancționat la fel ca restul touroperatorilor.

“Am militat și milităm în continuare împotriva marketingului mincinos în piață, prin care clienții sunt induși în eroare. Respectul față de client înseamnă respectul față de propriul business, angajați, familiile noastre. Nu vom vinde niciodată pachete de 1 euro sau cu taxe zero. Nu ne atragem turiștii prin reclamă mincinoasă, ci prin serviciile de calitate pe care le oferim. 29 de ani de experiență în piață înseamnă atentie, seriozitate și standarde ridicate prin care construim fiecare vacanță, la un preț corect”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Corali Holidays se consideră victimă

Compania Corali Holidays SRL a fost inclusă în această investigație către finalul ei, când probabil echipa de investigatori și-a propus să își depășească targetul de amenzi de pe urmă acestui caz.  „Am muncit doi ani la acest dosar, trebuie să îmi plătească cineva salariul” – cităm afirmația unui membru al echipei către un coleg al nostru.

„Deși nu am fost niciodată parte a acestei piețe a charterelor de avion (și am dovedit acest lucru), deși am colaborat cu echipa de investigație în ideea de a-i ajută să înțeleagă cum funcționează această piață, am alocat timp prețios în perioada vârfului de sezon pentru a realiza fel de fel de statistici care mai de care mai aiuristice și fără rost, ne-am regăsit în raportul final că fiind una dintre entitățile care ar fi participat la o „practică concertată privind coordonarea politicilor comerciale în materie de preț” pe o piață – cea a pachetelor tip charter avion – pe care practic nu am activat vreodată”, spun reprezentanții Corali Holidays.

Cei care au instrumentat acest caz sunt la început de carieră, dornici de afirmare; nu cunosc mai nimic despre domeniul pe care l-au investigat, sunt vădit rău intenționați și, prin gafele de exprimare și argumentare discreditează instituția pe care o reprezintă.

„Din parcurgerea întregului material – raport, dosar de investigație – rezultă indubitabil că nu există nicio proba a implicării Corali Holidays în acte sau fapte cu caracter anticoncurențial; de aici rezultă că singură „vină” care îi poate aduce o astfel de sancțiune este aceea de a fi făcut parte dintr-o asociație patronală. Mai grav este că nici urmare observațiilor scrise și susținute în față plenului nu a sesizat nimeni că se produce o gravă eroare”, mai spus oficialii companiei.

Din aceste motive, cei de la Corali protestează împotriva modului cum a decurs această investigație, demnă de celebra „inchiziție medievală precum și împotriva asocierii numelui companiei CORALI HOLIDAYS cu fapte anticoncurențiale pe care nu le-a întreprins vreodată”. 

Amenda urmează a fi contestată conform procedurilor legale, iar pentru gravele prejudicii de imagine aduse prin includerea în lista companiilor găsite vinovate de încălcarea Legii concurenței vom acționa de îndată în Instanța Consiliul Concurenței, solicitând daune materiale și morale.

 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate