luni, ianuarie 13, 2025
AcasăAgenda ZileiAcord de principiu între USR și PLUS pentru un „vals” electoral 2019-2020

Acord de principiu între USR și PLUS pentru un „vals” electoral 2019-2020

Există un acord de principiu între USR și PLUS pentru un „vals” electoral 2019-2020, astfel că, alianța politică va fi valabilă pentru candidatura liderului USR, Dan Barna, la alegerile prezidenţiale, în tandem cu Dacian Cioloş – prim-ministru. 

„E un acord de principiu pe care în zilele următoare îl vom supune aprobării conducerilor celor două partide, dar vă pot spune de pe acum că am convenit să avem candidaţi comuni la viitoarele alegeri prezidenţiale, locale şi parlamentare. Pentru alegerile prezidenţiale vom propune conducerilor celor două partide să mergem împreună în tandem, cu candidat la Preşedinţia României din partea alianţei în persoana lui Dan Barna şi cu o candidatură susţinută de alianţă pentru viitorul prim-ministru care să revină PLUS”, a spus Dacian Cioloş. 

Pe de altă parte, liderul USR, Dan Barna, a declarat că Alianţa 2020 USR PLUS merge mai departe.

„În februarie, am făcut această alianţă ca un pariu cu România, că două partide venind de la firul ierbii, din societatea civilă în foarte mare parte, au capacitatea să devină actori relevanţi şi reprezentativi pentru România şi pentru electoratul din România la nivel naţional. Rezultatul a fost cel pe care îl cunoaştem cu toţii, a fost un rezultat care a confirmat acest pariu pe care l-am făcut cu România şi, imediat după 26 mai, am început aceste discuţii pentru a merge mai departe, am început aceste negocieri şi pasul următor este această alianţă politică pe care o vom propune celor două partide în zilele următoare”, a mai spus Barna.

Potrivit lui, până pe 3 august se va lua o decizie în cadrul organelor lor statutare, astfel încât această structură, Alianţa USR PLUS, să fie şi să confirme că este opţiunea de credibilitate şi de viitor pentru România. 

În cadrul propunerii de acord sunt stipulate organisme de conducere comune ale alianţei şi criterii comune de integritate. Obiectivul Alianţei 2020 USR PLUS rămâne guvernarea în 2020, a spus Dan Barna. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate