duminică, mai 19, 2024
AcasăAgenda ZileiAvertisment american: Vor exista consecințe catastrofale pentru Rusia dacă vor folosi arme...

Avertisment american: Vor exista consecințe catastrofale pentru Rusia dacă vor folosi arme nucleare în Ucraina (Video)

Statele Unite vor răspunde decisiv oricărei utilizări de către Rusia a armelor nucleare împotriva Ucrainei şi au transmis Moscovei explicit că se va confrunta cu „consecinţe catastrofale” într-o asemenea situație, a declarat duminică Jake Sullivan, consilier pentru securitate naţională al Casei Albe, relatează Reuters.

Am comunicat rușilor direct, privat, la cel mai înat nivel, că vor exista consecințe catastrofale pentru Rusia dacă vor folosi arme nucleare în Ucraina”, a declarat Sullivan în cadrul emisiunii „Meet the Press” al NBC.

Sullivan a spus că SUA au fost în contact direct frecvent cu Rusia, inclusiv în ultimele zile pentru a discuta situaţia din Ucraina şi acţiunile şi ameninţările lui Putin.

Afirmaţiile lui Sullivan reprezintă ultimul avertisment american după ameninţarea puţin voalată făcută miercuri de preşedintele rus Vladimir Putin, în discursul în care a anunţat prima mobilizare din Rusia în vreme de război de după Al Doilea Război Mondial și în care a spus că Rusia va folosi orice arme pentru a-și apăra teritoriul.

Ministrul de externe Serghei Lavrov a spus mai direct acest lucru la o conferință de presă sâmbătă, după ce s-a adresat Adunării Generale a ONU de la New York.

Întrebat dacă Rusia ar avea motive să folosească arme nucleare pentru a apăra regiunile anexate ale Ucrainei, Serghei Lavrov a spus că teritoriul rusesc, inclusiv cel care „va urma să fie consfinţit” în Constituţie în viitor, „este sub protecţia deplină a statului”.

„Toate legile, doctrinele, conceptele şi strategiile Federaţiei Ruse se aplică pe întreg teritoriul său”, a spus ministrul rus de externe, referindu-se în mod specific la doctrina Rusiei privind utilizarea armelor nucleare.

După regresele suferite pe câmpul de luptă, Putin mobilizează 300.000 de militari, ameninţând în acelaşi timp să folosească „toate mijloacele disponibile” pentru a proteja Rusia.

„Nu este o cacealma”, a spus Putin, în ceea ce lumea a perceput o ameninţare cu utilizarea armelor nucleare.

„Putin rămâne hotărât să elimine poporul ucrainean, despre care nu crede că are dreptul să existe. Aşa că va continua să încerce şi noi trebuie să continuăm să venim cu arme, muniţie, informaţii şi tot sprijinul pe care îl putem furniza”, a spus Sullivan duminică.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate