duminică, septembrie 8, 2024
AcasăAgenda ZileiGermania lui Gerhard Schröder, prietenul intim al lui Putin, vrea să interzică...

Germania lui Gerhard Schröder, prietenul intim al lui Putin, vrea să interzică europenilor să mai dețină funcții cheie în companiile de stat ruse

Germania doreşte să împiedice cetăţenii Uniunii Europene (UE) să deţină roluri-cheie în întreprinderile de stat ruse, potrivit unei propuneri de noi sancţiuni ale UE împotriva Rusiei, consultată de cotidianul Süddeutsche Zeitung, scrie dpa.

Europenii care au deținut cele mai multe poziții în fruntea unor companii ruse de stat sunt, însă, germani, sau austrieci.

Cel mai important dintre oamenii rușilor este, de departe, fostul cancelar Gerhard Schröder, racolat probabil de ruși încă înainte de a conduce executivul de la Berlin.

Ani de zile, fostul cancelar german Gerhard Schröder a făcut parte din consiliul de conducere al gigantului energetic rus Rosneft, a fost preşedintele consiliului de administraţie al Nord Stream AG și propus pentru consiliul de administraţie al Gazprom.

El a anunţat în cele din urmă în mai că va părăsi consiliul de administraţie, după ce a fost pus sub presiune crescândă în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

Politicieni europeni cumpărați de ruși, la kg, în viu

Alături de germanul de casă al lui Putin, Gerhard Schröder, mai sunt foşti oficiali din Austria, care și-au menţinut poziţiile în companiile rusești, în timp ce personalităţi precum Matteo Renzi, fost premier al Italiei, a demisionat după invazia Ucrainei de către Rusia.

Mai sunt de amintit și alți europeni importanți, racolați de ruși în afacerile lor economice, sau de altă natură:

  • Wolfgang Schüssel – membru independent în consiliul de administraţie al Lukoil, membru în consiliul de supraveghere al RWE AG, fost vice-cancelar şi ministru de afaceri externe al Austriei
  • Karin Kneissl – membru în consiliul de administraţie al Rosneft, fost ministru al afacerilor externe din Austria
  • Christian Kern – membru în consiliul de administraţie al RZD, compania de transport feroviar din Rusia, fost cancelar al Austriei. A demisionat după atacul Rusiei asupra Ucrainei
  • Francois Charles Armand Fillon – membru în consiliul de administraţie al Sibur (petrochimie), membru în consiliul de administraţie al Zarubezhnerf (companie petrolieră), fost prim-ministru al Franţei
  • Matteo Renzi – membru în consiliul de administraţie al Delimobil (serviciu de car-sharing), fost prim-ministru al Italiei. A demisionat după atacul Rusiei asupra Ucrainei
  • Esko Aho – membru în consiliul de administraţie al Sberbank (cea mai mare bancă rusească), fostul prim-ministru al Finlandei. A demisionat după atacul Rusiei asupra Ucrainei

Noi sancțiuni propuse pentru ruși

Potrivit jurnalului Süddeutsche Zeitung, Berlinul insistă, de asemenea, pentru implementarea unui plafon global de preţ pentru importurile de petrol din Rusia, aşa cum a propus deja grupul G7, plus interzicerea cooperării cu companiile ruse în domeniul energiei nucleare.

Propunerea germană ar interzice şi vânzarea de bunuri imobiliare în Uniunea Europeană către cetăţenii ruşi. Mai multe persoane ar fi supuse interdicţiilor de călătorie în UE şi îngheţării activelor.

Statele membre ale UE au convenit să impună noi sancţiuni împotriva Moscovei după anunţul de săptămâna trecută privind mobilizarea parţială în războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Comisia Europeană a purtat discuţii în weekend cu reprezentanţii celor 27 de state membre ale UE pentru a le evalua priorităţile.

Ramura executivă a UE lucrează în prezent la o propunere concretă de sancţiuni pe care statele membre să o discute miercuri. Sancţiunile Uniunii necesită acordul unanim.

În ceea ce priveşte propunerea privind posturile cheie în companiile de stat ruse, ziarul german susţine că Moscova a încercat de mult timp să exercite o influenţă politică asupra capitalelor europene cu aceste numiri profitabile şi solicită încetarea acestei „corupţii strategice”.

Interdicţia nu ar trebui să se aplice filialelor europene ale întreprinderilor de stat ruseşti, a precizat cotidianul german, citat de dpa.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate